Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

De ce să nu lupți pentru visul tău!

Nu e o greseală de ortografie.
Chiar asta am vrut să scriu: să nu lupți pentru visul tău!

Poate te gândești că am luat-o razna sau că îmi contrazic toate lucrurile pe care le-am spus până acum prin prelegerile sau postările mele.
Te asigur că nu e așa. Știu foarte bine la ce mă refer și te anunț de pe acum că nu e vorba doar de lingvistică.

Ceea ce urmează să dezvolt are o bază destul de profundă, conform ideologiilor și teoriilor acceptate de mine.
N-am să mai lungesc vorba și trec direct la ce-am în cap.

”atunci când luptăm avem automat un inamic”

Când vine vorba de vise, țeluri, planuri ori proiecte eu consider că nu ar trebui să lupți pentru ele!
În schimb, cred că cel mai sănătos și motivant pentru tine ar fi să faci ceva pentru ele. Să lucrezi la ele.

Pentru că, vezi tu, atunci când luptăm avem automat un inamic. Un 'rău' pe care trebuie să-l înfrângem, un obstacol ce ne stă în cale, pe care trebuie să-l doborâm.
Toate astea sugerează un efort enorm pe care trebuie să-l faci ca să ajungi acolo, la visul tău. Când de fapt la visele tale ar trebui să ajungi atât de ușor precum închisul ochilor.
Nu trebuie să visezi cu ochii deschiși și să-ți repeți matre pozitive așteptându-te să apară din neant proiectul tău finalizat.
Dar atunci când faci ceva pentru visul tău, deja nu mai te pregătești pentru acel efort de a 'lupta'.
Pentru că a face ceva pentru visul tău poate însemna a viziona o conferință TED, ori a citi un articol despre cum să faci bani din ceea ce-ți place, ori a merge la un workshop de medidație.
Făcând lucrurile astea, care-ți plac și te atrag, nu mai simți că depui efort și lupți, ci crești.

Atunci când toate acțiunile tale au ca scop final atingerea visului, lupta nu mai există.

”E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă

În momentul în care ești pre-setat să te lupți deja cauți inamici, obstacole, greutăți și e foarte posibil să abandonezi 'lupta' de dinainte de a începe.
E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă. Nu cred că există soldați care merg la război fară frică.
Așa că de ce te-ai pune singur într-o astfel de stare când vine vorba de a-ți atinge țelurile?

Viața nu e ușoara și vor apărea obstacole pe parcursul ei, inevitabil. Nu văd de ce ți-ai mai pune și tu limite în mintea ta atunci când te pregătești să faci ceva pentru tine.
'Hateri' vor exista, indiferent ce faci. Oameni care nu vor crede în visul tău de asemenea. Oameni care, din iubire, te vor sfătui să nu mai alergi după fantasme, etc.

Lasă-i să vorbească. Nu poți controla aceste lucruri. Sunt factori externi.

”nu mai lupta, ci fă ceva

Ce poți controla este atitudinea ta. Dacă tu vei accepta acele obstacole pe care ei ți le repetă obsesiv, îți vei face viața mult mai grea.
Toți avem complexe și suntem conștienți de limitările noastre.
Nu este persoană pe lumea asta care să te cunoască mai bine pe tine decât ești tu.

Așa că nu mai lupta, ci fă ceva. Fă lucrurile care te ghidează spre acel 'acolo' al tău.

Fă-ți viața mai ușoară!

luni, 12 iulie 2010

Unde?

[paranteză]Sunt şocat şi în acelaşi timp dezamăgit de mine... :(
Observ că mi-am ignorat o grămadă de lucruri pe care adoram şi încă ador să le fac.... Mă întreb(trist), de ce? Care să fie motivul pentru care un om îşi neglijează propriile plăceri, micile aventuri care-l bucură, "nesemnificativele" reuşite care-l readuc cu picioarele pe pământ şi cu zâmbetul pe buze?

Să fie lipsa de timp? Să fie noile obiceiuri pe care şi le face? Să fie faptul că evoluează ontogenetic(creşte)/se maturizează?
Cum am ajuns eu să nu mai fi dat pe aici(blog) de 102 zile? Nu-mi vine să cred.... Am avut nevoie de 20 de minute(pe ceas) să-mi reactivez parola.... Nu e amuzant. Mi-am uitat parola de la blog... Pot să îmi găsesc scuze de genul "mi-am făcut multe conturi anul ăsta/ am fost ocupat" sau alte minciuni pe care nici eu nu le cred. Probabil acum un an nici nu-mi imaginam că-mi voi uita parola de la propriu-mi blog... Poate unii vă întrebaţi care-i marea tragedie? Dar cei care mă ştiţi mai bine vă daţi seama care-i tragedia....[paranteză]

Acum să revin la ideea de la care am vrut să pornesc această postare, şi anume unde a trecut un an? Parcă nici nu mi-am dat seama cum am terminat un an de facultate...
Ce am făcut? Ce am învăţat? Când am învăţat?
Parcă sesiunile, acum, nici n-au existat....
Acum dacă stau mai mult şi mă uit în urmă văd că am făcut ceva chestii :) Totuşi parcă în liceu făceam mai multe...
M-am distrat şi în anul ăsta, dar parcă mai puţin ca în trecut.... Totuşi n-am mai avut ieşiri... cu excepţia unui week-end la Cluj...
Mi-am făcut prieteni, prietenă, mi-am regăsit prieteni, ceea ce foarte bine. Am văzut concertul SYMPHOENIX, care a fost foarte reuşit.
Mă gândesc la ce va urma, şi la cât de rapid va trece şi anul următor....
Să fie de la faptul că în curând schimb prefixul? Îmbătrânesc? :))

O zi faină şi aveţi grijă de voi.

luni, 7 septembrie 2009

Să recapitulăm

Uite că a mai trecut un an :)
Ce s-a întâmplat în cel care a trecut? Hmmm... Păi au fost aşa(în ordine aprox cronologică):
- a început a 12-a: drăguţ an, multe absenţe, puţin(sau chiar deloc) învăţat, multe distracţii.... din tot liceul cred că de a 12-a şi a 10-a mi-e cel mai dor
- a mai fost banchetul: destul de reuşit după părerea mea, exceptând jumatate de muzică :))
- a fost BA(n)C-ul: cea mai buna glumă, naţională. Singura aptitudine care ţi-e evaluată la acest aşa zis examen, e creativitatea în ale copiatului...
- apoi a fost admiterea care n-am trecut-o. Nu-i aşa mare bai/tragedie. Până la urmă e doar un examen picat...
- a urmat o mare alergătură dintr-o parte în alta ca să mă înscriu la psihologie, în Timişoara.
- după care o lună de stat prin Tm :D unde cică am mai şi lucrat. Defapt m-am distrat în continuu, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc fratelui meu şi prietenilor din Tm.
- a fost şi o scurtă ieşire la întrunirea moto din Hunedoara. Şi acolo a fost nebunie. Am plecat dimineaţa la 9 din tm, evident cu autostopul, şi la ora 13 deja îmi savuram berea la masă :D Nu mai spun că la întrunire am plecat fară cort şi sac de dormit, doar 2 tricouri şi 2 perechi de pantaloni aveam la mine. Dar asta nu a fost un impediment pt că mi-am găsit "cazare"
- iar acum mi-am făcut nişte cadouri. Da! Eu, mie. Cum ar fi nişte acumulatori pt aparatul foto şi un curs de fotografie. Unde se pare că am primit nişte cadouri foarte plăcute de la Doamne Doamne. Adică nişte poze foarte reuşite, de care eu sunt mândru :)
- să nu uit cadoul de la Silvia: ochelari rotunzi cum eu îmi căutam de mult. Sunt cu rame aurii, oldies but goldies :P
- şi iată că s-a mai adăugat un an şi mulţumită prietenilor am avut şi petrecere de ziua mea. Una din alea 3 a fost pt ziua mea. Am avut şi tort, improvizaţia lu' kiky :P Am cunoscut la party nişte oameni foarte faini şi foarte de gaşcă. Mi s-a cântat şi la mulţi ani. Am primit şi ceva urări.

Se pare că a fost un an bun :P

Vă mulţumesc!

Dacă sunteţi curioşi să vedeţi pozele alea reuşite intraţi aici http://www.wildvampire.deviantart.com/gallery/

Iar acum ceva poze de la party :)



sâmbătă, 18 aprilie 2009

Prietenia

Cu o oarecare întârziere scriu această nouă postare. Până acum nu prea am avut inspiraţie. Nici acum nu am, dar sper să-mi vină în timp ce ascult The Cat Empire şi-mi beau cafeaua.
În principal, după cum vedeţi şi din titlu, voi scrie despre prietenie. În timpul evadării mele din Hunedoara, de prin 10 până prin 14 seara(aprilie :P) am văzut ce însemnă prietenia, ce frumos e să-ţi faci prieteni noi şi să descoperi că lumea e mică. Da, lumea e foarte mică, chit că pare un clişeu, lumea e foarte mică.
După o noapte semi-dormită, vineri dimineaţa îmi iau ghiozdanul şi fug la maxi-taxi. Ajuns în staţia finală(pentru cei interesaţi e Sântuhalm) scot foile pe care scria Sebeş şi Cluj şi stau. După şasă minute :)) mă ia un nene cu o dubiţă. Un om la vreo 30-40 de ani, foarte de treabă şi cam nebun de felul lui. Pe drum, ca un autostopist care se respectă, am povestit cu domnu` despre ce vroia el. Am povestit inclusiv despre mega-subiectul Jiji Beeecali... deh... trebuie, doar mergi cu stopul :P Ajuns în Sebeş mă dau jos şi normal că nu plătesc nimic, doar nu i-am băut din benzină :) Plec după câteva minute şi din sebeş spre Cluj cu un nene de vreo 60 de ani cu o dacie SuperNova. Mă anunţă din timp că o să ne oprim un pic în Alba şi îi zic că e ok. Ajunşi în Alba, ne oprim într-o benzinărie unde povesteşte cu un tip vreo 15 minute. În acest timp eu mă coceam in căruţa lui care avea geamurile închise. Buuuunnn... Revine nenea şi cică hai plecăm. Exact! Stai să pornească chestia.... Ups?! Îi face figuri. Încearcă iar, şi iar, şi iar... Deschide capota, se uită pe acolo şi iar incearcă. Eşec evident.... Mă roagă să-l împing să putem pleca. Ok, nici o problemă. Îl împing eu vreo 20 de metrii(în timp ce în minte îmi ziceam "la ăsta nu-i plătesc nimic!") şi troaca porneşete. Victory!!! Gata... Pot rasufla uşurat, am plecat. Pe drum iarăşi poveşti peste poveşti. Subiecte plictisitoare peste subiecte şi mai plictisitoare. Parcă la un moment dat şi cu nenea am povestit despre Becali... Doamne!! dar pe toată lumea preocupă soarta lu` ăla?!? În fine... Ne apropiem de Cluj şi observ că de anul trecut s-a lucrat destul de mult la autostradă. Şi începem noi să discutăm despre drumuri, politicieni şi chiar despre revoluţia din basarabia(pe care sincer o sustin!).
Ajung în Cluj şi mă dau cu la fel de multă nesimţire jos din maşină, ca şi în Sebeş :)
Acum o astept pe Ana... pff... femeile astea. Abia se trezise săraca. Îmi zice că in maxim jumate de oră ajunge. No problem! Merg şi-mi cumpăr o sticlă de apă si mă plimbam prin zonă foarte încet. Trec 10 minute, 20... încer să-l sun pe frate-mio că mă plictiseam. Ocupat. Căcat! Hai să o sun pe Deea. Ocupat! Să-mi bag!!! Dar toată lumea vorbeşte acum la telefon?! După 5 minute mă sună frate-mio. "Stai un pic că vorbesc şi cu deea, facem conferinţă" Bun! Povestesc cu nebunii ăştia vreo 10 minute. Deja mă simt mai bine, parcă nu mai eram singur. Din păcate ei au trebuit să închidă. Au trecut deja 45 de minute. Unde e? Înnbunesc! Şi stau şi aştept, când ce văd peste stradă? NU! Nu era Ana :)) Era Ozzy din Aiud. Cum naiba?! Trece ăsta strada repede. Am început să râdem de fază. Ce fază? Păi hai să o luăm altfel. Care era probabilitatea ca 2 oameni din 2 oraşe diferite să se întâlnească în ditamai Clujul, în exact aceeaşi intersecţie, la aceeaşi oră, amândoi aşteptând pe cineva. Mie mi s-a părut foarte tare faza. Facem schimb de numere de telefon. Vine după o oră şi ana cu sorina. Le fac cunoştinţă cu ozzy şi plecăm. Mergem în grădina botanică. Foarte mişto acolo.Llinişte şi relaxare. Acolo alta fază tare :P În timp ce stăteam în gradina japoneză şi încercam să fac şi eu o poză, un cuplu îmi tot intra în cadru. Deja mă enervau... Mă uit mai bine era Sorin cu Theia. So` din aiud si theia din teiuş. Pe ei nu i-am recunoscut că erau departe şi nu i-am strigat de teamă că îi confund. Ca să mai scurtez din post că deja frate-mio, care-i lângă mine, îmi face scandal că e prea lung :P vă spun că prin cluj a fost super. Am făcut poze care-mi plac! Ciudat, dar îmi plac. Am dormit în pădure unde nu ne-au bântuit fantomele. Cică pădurea aia e bântuită. Eu am văzut doar multe avioane. Noaptea se văd foarte fain acolo :) Se apropie de aeroport şi zboară la înălţime mică. În schimb mi-am făcut prieteni care mi-au zis că ori de câte ori merg în cluj, pot sta la ei. Din cluj am plecat mai repede decât trebuia că nu tot timpul planurile care ti le faci ies cum vrei :P Plec eu foarte viteaz la stop la ora 20:30 Cam târziu... Un pic riscant, pentru că nu ia lumea aşa târziu. Eu am avut noroc şi la ora 21:00 m-a luat un nene până în aiud. Acolo vroiam să ajung. Ajuns cu bine acolo, deja 2 prieteni(Johnny si Chest) mi-au ieşit în cale. Johnny automat m-a cazat la el :D după care am mers la bere in Barbu. Barbu e un loc foarte fain din aiud, ascuns, si foarte întunecat :D Prin aiud am mai cunoscut oameni noi. Am primit şi de pălărie. De mult tot îmi căutam. O să o port destul de des că îmi place cum îmi stă. Cea mai tare fază din aiud a fost in 13 cănd am făcut iarăşi poză în budă la barbu. Irăşi pentru că deja e tradiţie anuală poza aia. Acum am fost 9 persoane în budă printre care şi unul din patroni.
Îmi place foarte mult că am prieteni prin toată ţara. Prieteni adevarţi, cu care ştiu că mă distrez şi mă simt bine ori de câte ori merg pe acolo. Din păcate aici, în Hunedoara, nu am prea mulţi, dar asta e. Iar o să închei cu bine-cunoscuta mea replică "doar să termin odată cu BAC-ul şi admiterea, după care o să calatoresc până mă satur" :)
Scuze pentru această postare de tip jurnal. Dar m-am simtit mult prea bine pe unde am fost şi am zis să ramană scrisă undeva, nu doar in amitirea mea. Şi scuze că e aşa lungă.
Sper că v-a plăcut.
Peace and love!

joi, 9 aprilie 2009

A venit vara :)


Da! Vara a venit... În sfarşit... copacii sunt deja verzi, pomii au de mult flori. Ce bine :)
Aşteptam de mult vremea asta. Am impresia că vara parcă e aşa chill... vremea e frumoasă, ziua e mai lungă şi parcă ai timp de mai multe. În sfârşit am scăpat de hainele groase şi de nasul şi urechile îngheţate :) De asta am impresia că vara e mai chill, poţi purta haine lejere, comode. Când bate vantul te răcoreşte şi te bucură, în comparaţie cu zilele de iarnă. Ce să spun? Vara mă face şi mai fericit. Asta înseamnă că se apropie vacanţa, nu că eu nu aş fi avut vacanţă încă de când am început semestrul al 2-lea. Mă refer la vacanţa oficială. Vacanţa în care cutreieri ţara şi cunoşti oameni din toate colţurile ţării. Oameni cu care te întâlneşti, apoi, prin locuri pe unde nu te aştepţi. Vacanţa în care casa ta e cortul iar patul tău e neoprenul şi sacul de dormit. Doamne cât de mult aştept vacanţa asta, care la mine o să vină mai târziu şi va fi mai scurtă. Tare îmi doresc ca atunci când vine, să vină cu un motor, pentru că voi profita de fiecare zi din ea la maxim :)

Ca o încheiere vreau să vă arăt un clip superb. Uitaţi-vă la el ori de căte ori sunteţi supăraţi, şi nu numai. Eu mă uit la el şi de câteva ori pe zi. Îmi ridică moralul foarte mult şi mă ajută. Arătaţi-l la cât mai multe persoane. Poate chiar au nevoie de aceste cuvinte chiar în momentul ăsta. Enjoy!

luni, 23 martie 2009

Operaţiunea Cârnaţu' Fript!

Aşa am botezat noi(cei aprox 20) care am fost duminică(23.03.2009) în Ţara Moţilor.
Excursia a fost iniţiată de Mircea din Deva, care apropo e super de gaşcă şi m-a luat şi pe mine pe motorul lui(aprilia caponord) în această minunată drumeţie. Dacă nu mă înşel şi dacă aproximaţiile mele sunt corecte, ne-am "învârtit" vreo 200km. Traseul nostru a fost: Deva-Brad-Abrud-Câmpeni-Vidra(prin jud. Alba, aproape de Roşia Montană). După cum vă puteţi da seama eu am fost copilul găştii :P Am fost înconjurat de nişte oameni plini de viaţă. Puşi pe şotii şi pe glume.
Vremea a ţinut cu noi şi a fost soare şi cald. Asfaltul uscat şi foarte puţin "populat". Destul de puţine gropi aş putea zice :) Mie mi-a plăcut că am fost şi că m-am simţit în elementul meu. Mă înclinam din instinct pe curbe, cu un foarte mare calm si cu foarte multă naturaleţe. N-am avut absolut nici o clipă în care să-mi fie fircă, cu toate că am mers şi cu viteză de peste 120km(ceea ce recunosc ca nu mi-a displăcut:D) După o oprire pe nu-ştiu-unde prin pustietate, între munţii acoperiţi cu brazi şi zăpadă de o palmă, am realizat că noi mergem la grătar fără mâncare la noi. Ne-am văzut nevoiţi să oprim în primul sat/oraş cu un magazin. Zis şi făcut. Ajungem noi în primul sat şi ne oprim cât mai pe dreapta unde am văzut magazinul. Era o mică intersectie, în total 3 drumeaguri. Intrăm aproape toţi în magazin cu căştile/cagulele pe cap şi toţi comandam aceeaşi chestie: cârnaţi! Cred că nu a vândut toată luna atâţia cârnaţi cât a vândut în ziua aia. Când dăm să plecăm, trecea o maşină de puliţie. Ce zice organu la megafon? "Ia părăsiţi carosabilul că încurcaţi circulaţia! Merge-ţi mai încolo că e parcare! Ce staţionaţi pe partea carosabilă? Hai eliberaţi intersecţia" :)) Toţi ne uitam la el ca la felu' 15 şi râzând plecăm liniştiţi. După aia ne-am dat noi seama că aia a fost cea mai mare intervenţie a lui în toată cariera sa. A împraştiat 15 motociclişti "satanişti, înarmaţi şi violatori de babe" din acea intersecţie "intens circulată". DOAMNE!!!
În sfârşit am ajuns şi pe platoul de la Vidra(cred). Pe malul apei. Foarte drăguţă locaţia. Parcăm motoarele unul lângă altul şi observăm că toţi copii care până acum jucau fotbal s-au oprit. Credeau că cine ştie ce facem. După ce am mutat lemnele de vreo 2 ori dintr-o parte în alta, până la urmă le-am lăsat unde le-am găsit iniţial. Călin a avut grijă să aprindă focul. Creţu ne-a salvat, punând lemnele pe foc doar de decor, în stil feng shui :)) Eddy si Domi au avut grijă să ne facă suliţe pentru cârnaţi. La aşa-zisul nostru grătar am râs încontinuu. De mult nu mă mai distrasem aşa :) După ce am fript cârnaţii ne-am hodinit oţâr pe iarbă după care am luat-o iar din loc.
Din păcate nu am mai apucat să facem poză la intrarea în judeţ, dar cei care au vrut au băut lapte de la Eddy. Nu, Eddy nu dă lapte! :)) A făcut rost de la nu ştiu cine. Cică era proaspăt muls... Noi l-am crezut că deh... :))
La întoarcere ne-am oprit de 2 ori. O dată să schimbăm 2-3 vorbe cu Luci, care din păcate nu a putut să ne însoţească, şi a 2-a oară să ne regrupăm.
Ajunşi în Deva ne-am hotărât să intrăm în Rock la un ceai, unde am facut reamenajări interioare. Ceaiul sincer nu ştiu cât de bun a fost, dar cald era şi era aşa bineee.... :P
La întoarcere am trecut pe la Tibi, un băiat care din cauză că era răcit n-a venit cu noi şi în plus era şi ziua lui. Evident că i-am trezit toţi vecinii cu motoarele apoi cu "Mulţi Ani Trăiască!" cântat din toată inima. El a rămas plăcut impresionat şi ne mulţumea întruna. La cloaca organizată ad-hoc, Tibi a adus în grabă o sticlă de bere şi una de suc + corvigei. Atunci am format 2 tabere: şoferii cu sucul şi pasagerii cu berea :D
Am ajuns acasă pe la ora 22:20 şi eram rupt! N-am mâncat nimic. M-am culcat nespălat, ca un rocker jegos ce sunt =)) şi am adormit instant!

Per total a fost o zi de nota 10+ Abia aştept să mai apară astfel de ocazii şi să se mai îndure alţii de mine să mă ia şi pe mine băgăjel :P
Hai că trec toate şi-mi iau eu motoru'! Acu' mai important e să iau bacu şi să intru la facultate!

Later edit: poze :)

Aici eram eu cu domul Mircea delectându-ne cu minunaţii cârnaţi :P


Toată gaşca mânca, nu doar eu cu Mircea :P


Poză de grup! Ce-mi place asta :)


Yummmy :D

vineri, 20 martie 2009

Eu şi motociclismul

"Baba şi chiloţii" ar zice unii :P
Nu e chiar aşa :) Sunt un tip pasionat până în măduva oaselor, şi înapoi, de motociclism. Sunt pur şi simplu motociclist. DA! Motociclist! Eu aşa mă simt şi aşa mă consider. Ca un paradox, acum 2 minute am citit pe www.motociclism.ro ce spunea un motociclist. Mai exact "Consider ca motociclismul pleaca de la un vis. Fara vis nu exista implinire a lui. Asadar oricine viseaza sa aibe un motor, citeste despre motoare si doreste cu pasiune unu poate fi considerat motociclist. Ca visul daca nu se stinge isi va da si roadele odata. Si X si Y si oricine isi doreste un motor poate sa se considere deja motorist. Ca dorinta este samanta, motorul intre picioare este deja arborele crescut din samanta. Dar fara samanta nu exista nici arbori, nici flori.....decat de plastic " Aşa e! Omul ştie despre ce vorbeşte.
Şi revenind la mine. În primul rând scriu aceste rânduri deoarece în drum spre casă m-am întâlnit cu 3 prieteni de-ai mei, motociclişti, care îşi terminau de mâncat hanburgerii şi ce m-a pus pe jar a fost sunetul pe care l-am auzit în spatele meu. Un sunet care pe mine mă unge pe suflet. Când i-am auzit plecând inima mi s-a făcut cât un purice, stomacul mi s-a făcut ghem şi credeam că o să mă prăbuşesc. Zău!
Sunt sigur(fără a încerca să fac impresie) că sunt foarte mulţi care îşi doresc motoare, dar sunt foarte puţini care visează şi se roagă oră de oră ca mine să treacă timpul şi să-şi vadă bestiuţa cu ochii lor. Sunt foarte puţini cei ca mine, care după ce au motorul îl preţuiesc la fel cum îl voi preţui şi îngriji eu. La fel de sigur sunt că există foarte mulţi posesori de motociclete, care sunt catalogaţi drept motociclişti. A fi motociclist nu înseamnă a avea motorul în sine. E o stare, e o senzaţie, e o viaţă de puţini înţeleasă. Mă bucur că sunt prieten cu motociclişti adevăraţi care şi ei la rândul lor îşi preţuiesc motoarele. Pentru că şi ei au fost o dată ca mine!
Doamne, să treacă o dată cu bine BAC-ul şi admiterea şi să mă văd pe motor...

Sănătate şi Doamne-ajută! :)

miercuri, 14 ianuarie 2009

Weekend de milioane

Pot sa spun ca weekendul(un pic prelungit) 8-11 ianuarie 2009 a fost cel mai bun weekend al meu din anul acesta. Cam repede ar spune unii. Eu sunt de parere ca am pasit cu dreptul in 2009 si ma bucur ca de acum lucrurile au inceput sa-mi mearga, incet dar sigur, spre bine :)
Weekendul mi l-am prelungit din motive "medicale"(sarut mana, doamna doctor:P). Initial am crezut ca plec cu trenul personal, care pleaca din Deva la ora 2:50, dar avand in vedere ca am trecut pe la prietenul meu Mihai, care sta in Deva, am plecat impreuna cu el la ora 6:00 din Deva din fata de la McDonalds de unde se face autostopul, dupa doar 5 minute de stat cu pancarta ridicata. Nu ne-a venit sa credem cat de repede am prins la ora aia. Am dat peste un om super. Din Bucuresti venea; am ras foarte mult cu omul ala, asa ne-am tinut treji reciproc, pt ca eu cu Mihai nu dormiseram deloc, deja eu aveam mai mult de 24 de ore nedormite :)
Ajunsi in Timisoara :D pe la ora 8-8:30 ne-am vazut nevoiti sa cautam un birt unde sa ne incalzim si am ajuns in Papi unde ne-am delectat cu un ceai, ca deh aveam de ales(la pret) intre ceai si bere. Fiind siguri ca berea nu ne va incalzi si trezi am ales ceaiul. Buna alegere!
Pe la ora 9-10 am avut curajul sa-l sun pe fratele meu sa ma lase sa intru in camin pentru a-mi lasa bagajele si a ne mai incalzi un pic :P
Dupa ce toata ziua eu cu Mihai ne-am plimbat prin toata Timisoara, dupa masa am fost in Irish 2 daca nu ma insel, unde atmosfera e calda si misto. Pe gustul meu :)
Seara am ajuns in Taine, un loc superb! Sincer nu stiu de ce il vad ca pe un cuib de vampiri? Poate m-am uitat de prea multe ori la Queen of the Damned, dar tot asa vad locul ala, pentru mine e in mod pozitiv :)
Inainte de a merge in Taine, Lari a avut grija sa ne incalzeasca pe toti cu o sticla de Jägermeister :)
In Taine m-am simtit cel mai bine. Am stat cu Ale :) m-am intalnit cu vara-mea care mi-a facut cinste cu doar cateva guri de bere pt ca ea lua berea, pe care cica mi-o facuse cinste, peste tot cu ea :)) Era foarte bine-dispusa, fapt care m-a bucurat :)
La 10 minute dupa ce pleaca ea ma intalnesc cu varu-meo(frate-so) cu care nu ma mai intalnisem de foooarte multa vreme. Am ramas de-a dreptul surprins de coincidenta asta. In primul rand sa vad ca vara-mea vine acolo, dupa care varul meu.... ceva era putred la mijoc(defapt nimic nu era putred :P) Ei erau acolo pt ca sunt oameni ok :P Avand in vedere ca nu ne mai vazusem de mult eu cu el, mi-a facut cinste cu vreo 2-3 pahare de Jägermeister .
In sfarsit pe la ora 3(cred) ajungem eu cu Mihai acasa, el cam shifonat :)) si eu mort de praf si halucinand de oboseala.
Sambata cand ne trezim pe la ora 14 ne durea capul, nu stiu de ce :)) si muream de sete. Dupa ce am mancat si ne-am baut cafelele eram ca noi, cel putin eu, ca el.... :)) nu conteaza
Mergem pentru a 2-a oara in Irish 2 unde bem bereeee si ne distram la maxim cu fetele: Ale, Ale, Lavi, Lari, Bia... sper ca n-am uitat pe nimeni. Am invatat sa joc "cruce" unde eu faceam cele mai multe puncte: shasa! =)) Dupa ce Ale-le ne-au tradat si au plecat la un majorat noi ne-am mutat iarasi in Taine unde toti am avut o perioada de aprox 2 ore de plicitseala crunta combinata cu irascibilitate. La un moment dat chiar vroiam sa plecam sau aveam chef de cearta:P Apoi ne-am revenit toti brusc si a inceput distractia, misto-ul si complimentele ca sa echilibram balanta :P
Pe la ora 12, dupa ce Ale-le au venit, am mers intr-un rahat de bar sau ce mama naibii o fi ghena aia numita Music Box(?) unde nu avea 3 sferturi din meniu si unde ne-am luat si tzeapa de 10 ron pt ca sticla de vin din meniu era "small" cu 15 ron iar cea comandata de noi era normala cu 26ron(si da! cu 10 ron a fost fraieriti, la comanda totala :P )
La ora 2 fetele au plecat pt ca aveau ora iar eu cu Mihai am mers foarte mult pe jos pana in Soarelui sa o vizitam pe Kiki pt ca-i promisesem asta si nu vroiam sa se supere pe mine ca ma batea :))
De la ea am plecat la ora 4-5 dupa mult ras si povestit si cate si mai cate. Tare m-am bucurat cand am revazut oamenii din casa aia. Imi sunteti dragi bai!!!
Dupa ce ne punem la ora 6 la culcare, cand eu aveam chef de conversat prin mesaje :)) amandoi ne trezim brusc la ora 11 treziti de telefoane insistente. Atunci se gasisera toti sa ne caute!!! In final adormim la loc si ne trezim pe la 4 :">
Dupa ce am mai povestit cu mama lui am hotarat sa plecam. In drum spre Badea Cartzan o sun pe Ale si o intreb daca ne putem vedea, si spre surprinderea mea ne-am putut vedea cateva minute care au insemnat foarte mult. La plecare ea ne-a sfatuit sa nu stam la autostop la Badea Cartzan, ci sa mergem la capatul liniei lu' 11 unde dupa 20 de secunde(nu exagerez!) am prin o masina, dacia nova, care avea si mini tv inauntru. Nenea a fost de acord sa ne duca gratis pana in Deva, si in plus in Lugoj a oprit la alimentara si a cumparat o paine si la fiecare un iaurt mare, ne-a spus ca stie cum e viata de student si sa luam linistiti. Omul ala era dus! Mergea cu masina aia de parca nu era a lui,poate nici nu era. Mai putin de 80km/h nu o lasa, indiferent de gropi sau sine de cale ferata, o calca de n-avea nici o treaba :)) Am povestit foarte multe si cu domnul respectiv, de la hi5 pana la faptul ca suntem controlati si monitorizati permanent.
Tragand linie pot spune ca am avut un Weekend de milioane. Abia astept sa vina si altele. Si de acum doar gratis o sa merg cu stopul, mi-am promis-o :)) e mult prea tare!
Bafta tuturor si distrati-va indiferent ca aveti examene, bac-uri, admiteri, teze sau cine stie ce, distrati-va cand aveti ocazia ca poate a 2-a oara nu o mai aveti.
Peace!

miercuri, 24 septembrie 2008

Cmz?

asta am fost intrebat acum 2 minute. ce mai zic?
is plictisit..... incerc sa uit pt cateva clipe de scoala si stresul bacului si a admiterii....
oscilez intre site-urile hi5 si triburilehttp://www.triburile.ro/382711.html
casc
ascult iarasi the unforgiven 3, pt ca versurile "How can I be lost, / If I've got nowhere to go? " si "And how can I blame you / When it's me I can't forgive? " ma fascineaza:)
ma ingrozesc cand ma gandesc ca maine la 6:30 ma trezesc.....
dar totusi ma bucura gandul ca stiu ca maine voi avea clipa mea de relaxare, narghilea :)
apoi vineri dimineata voi pleca catre tm unde stiu ca ma voi simti bine alaturi de prieteni :)

duminică, 2 decembrie 2007

Vara....

Ce departe pare....
Astăzi după ce m-am uitat pe multe site-uri si forumuri(legate de munte si diferite articole montane) m-a luat asa un dor de vară&munte, aşa am un chef de mers undeva cu cortul.... numai eu cu prieteni de-ai mei, undeva in natură, doar noi.... distrandu-ne, stand pana înspre dimineaţă la foc, discutând, cântând, razand..... Sa adorm târziu in cort alături de o fata frumoasa, să mă trezesc dimineaţa adică pe la 11-12 :P, după care să ies foarte greu din cort si să-mi fac o cafea care să o savurez cu nişte tigari, împreuna cu Soarele care-mi incalzeste fata.... Intr-un târziu să mergem după lemne pentru mâncare si focul de seara :)
Iar când ajung acasă să am parte de o perioadă de "recuperare"(de câteva zile) după care să plec din nou prin tara cu rucsacul in spate, însoţit de prieteni si oameni care au aceleasi "gusturi"(din punct de vedere al distracţiei), aceleasi pasiuni împreună cu care să mă simt ok.
Aşa rău imi pare ca vara e departe... pt ca acum, iarna nu prea am ce face... să fim sinceri, e cam scumpa o ieşire acum pt ca si la cabana preturile nu-s aşa mici:P
Abia astept să vină vara!! :(

M-am gândit să inchei prin următoarele versuri:

"Fratilor va spun cinstit
Oraşul ne-a nenorocit
Hai să ne mutam la mare
O tara de orase goale
Singura noastra scapare
Sa ramanem toti la mare"

"Nu stiu cum, sa va spun, da' mi-e rau dor de mare
Ard si ma sting daca nu plec acum
Ma innec pe uscat daca nu ajung la mare
Sa zac in nisip si sa ma uit la cer"

"Cineva sa ne aduca vara inapoi
Vreau sa fie vara iar
Doar pentru noi doi
Cineva sa ne aduca vara inapoi
Sa stam iar pe plaja goi
Doar noi amandoi"

PS: scuze ca am pus atatea versuri dar nu m-am putut abţine, vreau vară!! :(