Cum înveți tehnici de vânzare în 30 de secunde

Când vorbim despre vânzări sau când se vorbește despre asta cred că majoritatea dintre noi ne gândim la brokeri de asigurări, la dealeri de mașini ori la agenți imobiliari.

Este adevărat că domeniul ‘vânzări’ îi include și pe aceștia, dar nu doar ei fac vânzări.

Vreau să vă povestesc cum am reușit să învăț tehnicile de vânzări în doar 30 de secunde, fără a participa la cursuri de formare ori a face lucrul ăsta pentru 10.000 de ore ca să devin expert în asta.
Totul s-a petrecut atât de repede încât mi-am dat seama ceea ce tocmai învățasem abia după vreo 10-15 minute.

După cum spuneam într-un articol anterior, lecțiile sunt la orice pas, trebuie doar să fim deschiși la ele. Trebuie doar să vrem să învățăm, apoi lecțiile ne vor ieși în cale.

Întâmplarea la care fac referire s-a petrecut în magazinul din fața blocului.
Unii dintre voi poate se așteptau la asta, alții poate nu.

Acum câteva zile eram jos la magazin, pentru a cumpăra o pâine, și slăbiciunea mea... semințe.
Vorbeam la telefon și îmi exprimam dezamăgirea în privința faptului că nu au semințe sărate, de la o anumită firmă.
Mă uitasem pe raft de 2-3 ori și nu găseam. Îmi spuneam frustrarea la telefon și m-am îndreptat către vânzătoare.
I-am înmânat pâinea și o întrebasem și pe ea, chia dacă știam răspunsul deja, dacă nu cumva au semnițe sărate de la acea firmă. Mi-a confirmat că nu au. După care mi-a recomandat altă firmă.
M-am uitat spre ele, dar am ezitat. În acel moment ea mi-a zis că ea le-a încercat și că mi le recomandă. Chiar mi-a garantat că voi cumpăra data viitoare din acel sortiment.

Și uite-așa m-a făcut să cumpăr 2 pungi, nu doar una.

Ceva banal, nu?
”Toate vânzătoarele fac asta”, ”ce mare șmecherie”. ”Ce tehnici de vânzări ai învățat?”

Eu consider că vânzătoarea aceea a fost diferită față de altele. Ea nu a făcut nimic cât eu mă uitam la raft, cât timp îmi spuneam la telefon frustrarea. Nici măcar când am mers la tejghea nu mi-a băgat pe gât nimic.

În schimb ea a ascultat nevoia clientului. Sunt sigur că auzise ceea ce vreau, dar nu-i spusesem ei.  Nu a fost un rechin și nu a sărit pe mine. Doar a cules informația.

Apoi, când eu am vrut să plătesc pâinea ea nu a folosit informația, dar când eu am deschis subiectul ea a avut un avantaj: știa ce vreau. Pe lângă asta ea cunoștea piața. Știa că nu are exact ce vreau eu, dar știa că are ceva asemănător cu ce vreau.

Mi-a făcut oferta, apoi m-a lăsat să mă gândesc.
Când a văzut că nu sunt sigur, mi-a prezentat avantajele și mi-a garantat. Dar nu oricum, ci din experiența personală.

Și în felul acesta a reușit ea să facă o vânzare reușită.
A avut răbdare, a ascultat, a așteptat să fie abordată, s-a folosit de informațiile avute, a oferat și a garantat.
Rețeta succesului! :)

Pe mine m-a surprins cât de simplu și natural au curs aceste tehnici pe care mulți oameni de vânzări încearcă să le învețe sau să le predea altor oameni.

Așa că fiți deschiși și priviți în jur. 

Avem multe de învățat, de la oricine!

5 lecții de viață învățate din autostop

Da, se pot învăța lecții de viață chiar și din autostop. De fapt se pot învăța lecții din orice, dacă îți dorești cu adevărat și ești îndeajuns de deschis ca să le accepți.

Faptul că fac autostopul în țară de prin 2006 și prin Europa de la începutlul lui 2013 m-a învățat o grămadă de lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

Unele dintre aceste lecții le-am învățat ceva mai greu, altele mai ușor.

1. Tu cunoști mai bine traseul!
   
   Când călătorești făcând autostopul responsabilitatea este a ta, nu a șoferului.
   
   Când vrei să ai o astfel de aventură ar fi bine să îți faci lecțiile de dinainte.
   E bine să întrebi alți călători sfaturi și informații despre posibilele rute, sau să folosești acest site unde găsești cele mai bune locuri de stat la autostop(din întreaga lume!), sau să te bazezi pe experiența ta anterioară. În orice caz, tu știi cel mai bine pe unde ar fi bine să mergi, prin ce orașe și pe ce rute.
   Tot tu ești cel care știe cel mai bine care-i locul/orașul bun pentru a te da jos și a aștepta altă mașină.
   
   Mi-a luat ceva vreme până să învăț și să aplic cu adevărat această lecție. A trebuit să ajung, de mai multe ori, să stau ore bune pe marginea drumului prin te miri ce sate pentru că am ascultat de șoferii care mi-au spus ”știu eu un loc bun acolo...”
   
   Ei bine, așa stă și în viață: tu îți cunoști destinația mai bine ca oricine altcineva și tu știi unde e mai bine să 'schimbi traseul'.
   Nimeni nu-ți poate spune ce e mai bine pentru tine. Fiecare evoluăm diferit. Fiecare suntem formați și 'căliți' de experiențele de viață, de traumele și de lecțiile învățate. Chiar dacă 2 persoane trec prin același eveniment, lecția pe care fiecare o învață este diferită.
   
   Așa că ascultă, totuși, ce ți se spune dar decide tu. Asumă-ți responsabilitatea și fii în controlul călătoriei tale.
   
   
2. Singurătatea e înfricoșătoare, dar nu te omoară :)
   
   A face autostopul nu înseamnă că trebuie să călătorești singur, ca mine. Eu așa am decis din motivele mele și n-a fost rău că am făcut asta.
   Înainte de a porni la drum am început să mă gândesc la ce mă așteaptă. Și m-a luat groaza, hahaha!
   Mă gândeam la faptul că sunt o persoană foarte socială, că am nevoie de oameni în jurul meu, că o voi lua razna de la singurătate prin locurile în care voi ajunge, etc.
   
   Și n-a fost să fie așa.
   Singur n-am prea fost. Am avut compania șoferilor, a gazdelor, a prietenilor pe care mi i-am făcut și așa mai departe. Dar au fost și momente de solitudine care-au prins atât de bine. Pfai de capu' meu!
   Pe cât de atașat de socializare și oameni sunt, pe atât de bine mi-au prins momentele de singurătate.
   
   Acum înțeleg mai bine mitul peșterii și alte citate ori vorbe care explică singurătatea. În acele momente am avut timp să-mi revizuiesc alegerile, situația, dorințele.
   În plus, în momentele de singurătate am avut puseuri de creativitate care m-au surprins.
   
   E bine să fi singur, ca să mai stai de povești cu tine.
   Evident că lucrul ăsta sperie pentru că noi nu prea vrem să ne uităm înăuntrul nostru. Chiar și dacă spunem că vrem să facem asta, ne amăgim uitându-ne doar la suprafață. Plus că în societatea în care trăim e tot mai greu să îți găsești loc sau spațiu unde să fii singur.
   
   Mie mi-a prins bine că m-am împins spre asta. Într-un fel n-am avut scăpare. M-am luat și m-am dus în lume, singur, și a ajutat.
   
   Soluția asta nu funcționează pentru toți, evident.
   
   Important e să nu mai fugim de singurătate. Ci să o așteptăm, să îi spunem ”bine-ai venit”, să o îmbrățișăm apoi, după ce am trăit-o cât timp am avut nevoie de ea, să-i mulțumim.
   
   
3.  Să fi 'tu' e cel mai fain
   
   Când alegi să faci autostopul alegi să cunoști și să interacționezi cu sute sau mii de oameni diferiți. Alegi să asculți, să vorbești, să dezbați, să consiliezi, să... multe :)
   
   Această metodă de călătorit poate fi o bază foarte bună pentru a experimenta 'eu'-ul tău autentic. Poți încerca să fii adevăratul tu atunci când vorbești cu acei oameni. Poți testa acele frici ale tale de a nu fii acceptat datorită unor idei în interacțiunile de scurtă durată pe care le vei avea în călătoria ta.
   Ce se poate întâmpla rău? Nu-i va plăcea unui șofer de tine. Așa, și? Oricum poate nu-l vei mai vedea niciodată.
   În schimb poți vedea dacă într-adevăr frica ta de a fii tu însuți e realistă sau e doar o frică indusă de normele sociale. Poți testa lucrul acesta într-un spațiu sigur. Ce vei descoperi te-ar putea surprinde.
   
   Pentru a fii tu însuți nu trebuie să faci autostopul, evident. Eu așa am descoperit că e foarte în regulă să fiu eu-eu nu un eu duplicitar. Așa am reușit să mă accept și să nu-mi mai fie teamă.
   Am ajuns să fiu în cotnact cu esența mea și cu valoarea mea pe care nu-mi mai este frică să o afișez.
   
   Și după ce am descoperit lucrurile astea am descoperit altceva: oamenii încă mă acceptă și pe lângă asta am în jurul meu și mai mulți oameni minunați.
   
   Așa că te încurajez să îți lași eul tău autentic să trăiască și să nu-l mai ții închis în cușca normelor sociale. Frica nu-l ajută, ci îl rănește. Și tu simți asta.
   
   Fii autentic, fii tu!
   
   
4. Acceptă atunci când ți se oferă
   
   Avem noi o vorbă tare faină: ”Cu rușinea mori de foame!”
   
   N-ai idee cât de adevărată este.
   Eu am trăit-o pe pielea mea :)
   
   Am fost învățat să îmi fie rușine să cer sau să accept când mi se dă, din complezență. Un mare fâs!
   Asta mi se pare o prostie colosală. Dar asta e ceea ce cred eu.
   
   De multe ori mi s-au oferit o grămadă de lucruri când am făcut autostopul: mâncare, băutură, țigări, (cred că și) droguri, bani, să fiu dus mai departe decât detinația șoferului, și multe altele.
   La început refuzam tot, din complezență. Am avut momente în care nu mâncasem toată ziua și am refuzat oferta șoferului de a-mi cumpăra un sandwich....
   
   După o perioadă am început să accept. Și nu pentru a profita sau ceva, ci pentru că mi-am readus aminte cât mă bucur eu atunci când pot ajuta un om. Știu cât de fain mă simt când văd că am reușit să aduc un plus de valoare în viața unui om. Și atunci am început să zic tot mai des ”da” și ușile au început să se deschidă tot mai mult. Am reușit să mă conectez mai profund cu oamnenii întâlniți și să dau peste fel de fel de aventuri.
   
   Dezvață-te de obiceiul de a refuza din politețe.
   Gândește-te cum te simți tu când cineva îți acceptă ajutorul pe care îl oferi.
   De asemena omul care-ți oferă ajutorul încearcă să fie util, lasă-l să fie. Dacă ne ajutăm unii pe alții lucrurile vor decurge mai ușor.
   
   Pe lângă asta, binele se perpetuează. Când tu faci o faptă bună, sau când primești ceva ce ai nevoie, vei da mai departe. Așa suntem făcuți.
   
   
5. Ascultă-ți intuiția!
   
   Toți avem intuiție, nu doar femeile. Să fie clar!
   
   Cel mai deștept lucru pe care îl poți face la autostop e să-ți asculți intuiția. Dacă ziua respectivă nu ți se pare potrivită pentru a pleca la drum, mai așteaptă. Dacă șoferul care a oprit nu îți transmite o energie bună, refuză. Dacă simți că ar fi bine să te dai jos mai devreme, fă-o.
   
   Acum 2 zile o foarte bună prietenă, Emma, mi-a zis ceva extraordinar de profund și cât se poate de logic despre intuiție. Ea mi-a zis ceva de genul: ”Intuiția e mecanismul tău de apărare , metoda de auto-conservare, care funcționează perfect pentru tine. Ea ți se dezvoltă și evoluează odată cu tine și cu experiențele prin care treci. Se ajustează constant vieții tale. Ea răspunde la stimulii externi tocmai pentru a te conserva, pentru a te duce acolo unde îți dorești tu. De aia intuiția ta funcționează perfect pentru tine, e a ta.”
   Am rămas perplex.
   
   Încă mă gândesc la ceea ce a spus ea și sunt surprins de cât de simplu e și cât de adevărat.
   
   Asta am învățat și eu prin experiențele mele, dar nu am reușit să o pun astfel în cuvinte.
   Eu am simțit să-mi dau demisia pentru a pleca în lume. Am simțit să merg în următoarea țară. Am simțit că gazda X este potrivită pentru mine.
   
   Am învățat să-mi ascult inima/intuiția/chemarea și am ajuns întotdeauna foarte bine. De fiecare dată când mi-am ascultat intuiția am ajuns unde trebuia și am învățat. M-a dus acolo unde trebuia.
   
   Așa că nu-ți nega intuiția, chiar dacă intuițiile/chemarile pe care le simți par nebunești, cel mai probabil nu sunt. Știe intuiția ta mai bine, pentru că e ajustată pe nevoile, puterile și abilitățile tale.
   
   E o parte din tine, ascult-o!

Astea sunt doar o parte din lucrurile pe care le-am învățat din călătoriile mele și pe care le văd aplicate în viața de zi cu zi.

Cel mai probabil nu sunt lucruri noi pentru mulți din voi. Totuși nu e rău să ne reamintim lucrurile astea din când în când.

Ce e cel mai important e că din orice putem învăța, dacă vrem cu adevărat și dacă ne deschidem către experiențe.

Voi ce ați învățat din pasiunile voastre și cum se aplică în viața de zi cu zi?

M-as bucura dacă le-ați împărtăși cu mine în comentariile de mai jos!

Gânduri

"Tentacule bituminoase,

Muşcă din natură

Arătându-ne calea spre civilizaţie"

Poate-o fi evoluţie, poate nu... în orice caz e păcat.

Cam asta îmi trecea azi prin cap, pe drumul dinspre Deva spre Timişoara, văzut din cabina unui TIR.

Mă uitam la frumuseţile naturii, la copacii înfloriţi. La verdeaţa de pretutindeni. Se vedea viaţă, dar care era brusc întreruptă de şosea, de clădiri şi de centuri, de gri şi de inert...

Sunt conştient că avem nevoie de aşa ceva, pt a ne dezvolta(vezi Doamne...) dar e şi un păcat aşa mare că ţara asta nu este exploatată la maxim, din punct de vedere turistic...

Mă uitam în jur şi parcă îmi venea să mă arunc în natură. Să mă contopesc cu ea, să fim liniştiţi, calmi, fără griji şi altele pe cap...

Uneori aşa îmi doresc să evadez undeva în natură, în munţi, şi să scap şi să uit de tot şi toate. Fără stres. Doar eu cu mine, să pot gândi, să pot contempla, medita şi altele...

Zile luminoase şi calme! :)

Te regăsești în aceste rânduri?

Te simți de multe ori copleșit?
Parcă simți că vrei să pleci.... În lume. Sau doar să iei o pauză. Să te deconectezi de la tot, dar parcă să te conectezi la tot.
Parcă vrei responsabilitate, dar totuși o eviți.... Simți că, parcă, ți-e dor să râzi; nu doar cu gura, dar și cu inima....
Vrei multe! Dar în același timp, nu mai vrei nimic. Un nimic liniștitor, care te calmează și te ajută.
Vrei o schimbare, dar nu știi exact ce vrei să schimbi. Sau nu vrei? Nici tu nu știi! Recunoaște-o!
Știi că viața nu-i ușoară, dar nici grea, dar merită trăită! Poate ești doar plictisit și nu-ți dai seama... Sau poate doar te-ai moleșit, încet dar sigur....
Ce fain ar fi ca cineva să-ți întindă tava cu răspunsuri, nu? :)

Yes man!

"Yes man" e un film apărut 19 dec 2008, cu Jim Carrey. Ce pot să zic mai mult de Jim Carrey? :P Nu ştiu dacă Jim a jucat şi în alte filme înafară de comedii, dar eu îl văd potrivit doar pentru comedii. Ăsta îi e stilul.
Ieri am văzut filmul şi mi-a plăcut foarte mult.
E o comedie foarte mişto, în care Carl(Jim) e un tip ce lucra la o bancă. Viaţa lui era foarte monotonă şi în urmă cu 2 ani(parcă) fusese părăsit de soţia lui. El era genul de om care spunea mai tot timpul "Nu" atât invitaţiilor în oraş cât şi cererilor de împrumut bancar ş.a.m.d. După un seminar, cam ciudat din punctul meu de vedere, viata lui se schimbă radical. Noul său "Nu" devine "Da" şi de aici încolo începe distracţia.
Doar imaginaţi-vă să răspundeţi "Da" la orice vi se cere.... :)) La un moment dat prietenii lui, pe care aproape îi pierduse, încep să se folosească de el. Dar el începe să traiască, lucru de mult uitat de el :)) Nu mă apuc să-l povestesc tot pentru ca nu are rost, trebuie vazut!
E aşa de fain că nici nu-ţi dai seama cum trece timpul în timp ce te uiţi la el.
Am să pun şi câteva poze ca să vă faceţi o idee. Enjoy!

Eu şi motociclismul

"Baba şi chiloţii" ar zice unii :P
Nu e chiar aşa :) Sunt un tip pasionat până în măduva oaselor, şi înapoi, de motociclism. Sunt pur şi simplu motociclist. DA! Motociclist! Eu aşa mă simt şi aşa mă consider. Ca un paradox, acum 2 minute am citit pe www.motociclism.ro ce spunea un motociclist. Mai exact "Consider ca motociclismul pleaca de la un vis. Fara vis nu exista implinire a lui. Asadar oricine viseaza sa aibe un motor, citeste despre motoare si doreste cu pasiune unu poate fi considerat motociclist. Ca visul daca nu se stinge isi va da si roadele odata. Si X si Y si oricine isi doreste un motor poate sa se considere deja motorist. Ca dorinta este samanta, motorul intre picioare este deja arborele crescut din samanta. Dar fara samanta nu exista nici arbori, nici flori.....decat de plastic " Aşa e! Omul ştie despre ce vorbeşte.
Şi revenind la mine. În primul rând scriu aceste rânduri deoarece în drum spre casă m-am întâlnit cu 3 prieteni de-ai mei, motociclişti, care îşi terminau de mâncat hanburgerii şi ce m-a pus pe jar a fost sunetul pe care l-am auzit în spatele meu. Un sunet care pe mine mă unge pe suflet. Când i-am auzit plecând inima mi s-a făcut cât un purice, stomacul mi s-a făcut ghem şi credeam că o să mă prăbuşesc. Zău!
Sunt sigur(fără a încerca să fac impresie) că sunt foarte mulţi care îşi doresc motoare, dar sunt foarte puţini care visează şi se roagă oră de oră ca mine să treacă timpul şi să-şi vadă bestiuţa cu ochii lor. Sunt foarte puţini cei ca mine, care după ce au motorul îl preţuiesc la fel cum îl voi preţui şi îngriji eu. La fel de sigur sunt că există foarte mulţi posesori de motociclete, care sunt catalogaţi drept motociclişti. A fi motociclist nu înseamnă a avea motorul în sine. E o stare, e o senzaţie, e o viaţă de puţini înţeleasă. Mă bucur că sunt prieten cu motociclişti adevăraţi care şi ei la rândul lor îşi preţuiesc motoarele. Pentru că şi ei au fost o dată ca mine!
Doamne, să treacă o dată cu bine BAC-ul şi admiterea şi să mă văd pe motor...

Sănătate şi Doamne-ajută! :)