Te regăsești în aceste rânduri?

Te simți de multe ori copleșit?
Parcă simți că vrei să pleci.... În lume. Sau doar să iei o pauză. Să te deconectezi de la tot, dar parcă să te conectezi la tot.
Parcă vrei responsabilitate, dar totuși o eviți.... Simți că, parcă, ți-e dor să râzi; nu doar cu gura, dar și cu inima....
Vrei multe! Dar în același timp, nu mai vrei nimic. Un nimic liniștitor, care te calmează și te ajută.
Vrei o schimbare, dar nu știi exact ce vrei să schimbi. Sau nu vrei? Nici tu nu știi! Recunoaște-o!
Știi că viața nu-i ușoară, dar nici grea, dar merită trăită! Poate ești doar plictisit și nu-ți dai seama... Sau poate doar te-ai moleșit, încet dar sigur....
Ce fain ar fi ca cineva să-ți întindă tava cu răspunsuri, nu? :)

Retroactiv

[ Povestea asta am scris-o mai demult, pe carnețelul cu care umblu la mine :) ]

15 septembrie, dimineața... teoretic prima zi de școală :P
Din punct de vedere meteorologic e o zi aiurea.
Tu, pe o zi răcoroasă, cu ceață, te gândești că ar fi o idee bună să pleci la birou îmbrăcat doar cu o cămasă. Proastă idee!
Când ajungi în stația de tramvai crezi că ești norocos atunci când vezi că tramvaiul pe care îl aștepți tocmai vine. Din păcate, se retrage în depou, așa că mergi doar jumătate de traseu cu el. La jumătatea drumului realizezi de ce a fost o idee proastă să pleci doar îmbrăcat cu o cămasă...
Aștepți 15 minute următorul tramvai și ai timp să urmărești forfota dimineții.
Vezi oamenii grăbiți, înghesuiți și mai ales... blazați.
De ce nu se mai bucură lumea?
Unde se grăbesc toți?
De ce?
În fine... Te conformezi știind că mai ai de așteptat... Descoperi afișe pe care nu le-ai vedea în alte circumstanțe și vezi lucruri, parcă, noi.
Ce bine e când nu te grăbești.
Ce bine e să nu fi stresat.
Ce bine e să te regăsești.
Ce bine e să fi fericit!

Încearc-o și tu :)

O zi bună!