Eu şi motociclismul

"Baba şi chiloţii" ar zice unii :P
Nu e chiar aşa :) Sunt un tip pasionat până în măduva oaselor, şi înapoi, de motociclism. Sunt pur şi simplu motociclist. DA! Motociclist! Eu aşa mă simt şi aşa mă consider. Ca un paradox, acum 2 minute am citit pe www.motociclism.ro ce spunea un motociclist. Mai exact "Consider ca motociclismul pleaca de la un vis. Fara vis nu exista implinire a lui. Asadar oricine viseaza sa aibe un motor, citeste despre motoare si doreste cu pasiune unu poate fi considerat motociclist. Ca visul daca nu se stinge isi va da si roadele odata. Si X si Y si oricine isi doreste un motor poate sa se considere deja motorist. Ca dorinta este samanta, motorul intre picioare este deja arborele crescut din samanta. Dar fara samanta nu exista nici arbori, nici flori.....decat de plastic " Aşa e! Omul ştie despre ce vorbeşte.
Şi revenind la mine. În primul rând scriu aceste rânduri deoarece în drum spre casă m-am întâlnit cu 3 prieteni de-ai mei, motociclişti, care îşi terminau de mâncat hanburgerii şi ce m-a pus pe jar a fost sunetul pe care l-am auzit în spatele meu. Un sunet care pe mine mă unge pe suflet. Când i-am auzit plecând inima mi s-a făcut cât un purice, stomacul mi s-a făcut ghem şi credeam că o să mă prăbuşesc. Zău!
Sunt sigur(fără a încerca să fac impresie) că sunt foarte mulţi care îşi doresc motoare, dar sunt foarte puţini care visează şi se roagă oră de oră ca mine să treacă timpul şi să-şi vadă bestiuţa cu ochii lor. Sunt foarte puţini cei ca mine, care după ce au motorul îl preţuiesc la fel cum îl voi preţui şi îngriji eu. La fel de sigur sunt că există foarte mulţi posesori de motociclete, care sunt catalogaţi drept motociclişti. A fi motociclist nu înseamnă a avea motorul în sine. E o stare, e o senzaţie, e o viaţă de puţini înţeleasă. Mă bucur că sunt prieten cu motociclişti adevăraţi care şi ei la rândul lor îşi preţuiesc motoarele. Pentru că şi ei au fost o dată ca mine!
Doamne, să treacă o dată cu bine BAC-ul şi admiterea şi să mă văd pe motor...

Sănătate şi Doamne-ajută! :)

Gol...

Gol... Aşa mă simt. Fără inspiraţie. Fără chef şi "nebuneala" mea... Da.. cam aşa mă simt... Ca într-un vid mental şi sentimental. Am o stare ciudată şi o senzaţie la fel de bizară...
Mă întrebam pe mine "de ce n-ai mai scris în blog mă?" şi tot eu îmi răspundeam "păi pentru că nu mai am inspiraţie, că nu mai am chef, că simt că nu mai am despre ce..." Mi se pare trist. Dar, asta e. Nu?
Mă întreb oare când o să îmi revin? oare când o să reapară Bogdy-ul pe care îl cunoaşte destul de multă lume? oare când o să-mi revină "cheful de viaţă"? Na pofitm: eu debitez asemenea tâmpenii despre mine, eu am ajuns să vorbesc despre "cheful de viaţă" referitor la mine. Altă chestie: m-am apucat să scriu cu diacritice. De ce? Nici măcar eu nu ştiu. Nu cred că e ceva rău în asta, dar îmi pare ciudat la mine. În fine...
Trebuie neapărat să-mi revin! :)