Creșteți oameni, nu copii

E ușor să vorbești despre un subiect atunci când nu ești implicat ori afectat direct de el.
Știu asta foarte bine.

Toți vorbim ușor despre cancer și tratarea lui, despre avort sau despre copii și creșterea lor atunci când este vorba despre alții.
 

Ne vin foarte ușor sfaturile și argumentele din poziția neutră. Aproape că devenim experți în dezbaterile noastre.

Cu toate astea eu voi încerca pe cât de mult posibil să nu fac și eu același lucru în acest articol.

După cum ți-ai dat seama foarte bine din titlu, voi vorbi despre copii și oameni deopotrivă. De fapt voi vorbi despre același lucru, care se confundă și se întrepătrunde unul cu celălat fără a ne da seama.

Chiar dacă eram conștient până acum câteva minute de responsabilitatea aducerii unui copil pe lume, ceva m-a facut să revizuiesc această responsabilitate și să-mi dau seama de magnitudinea ei.
Și nu, nu dramatizez ori exagerez.

Mi-am dat seama că de fapt noi, atunci când simțim că e momentul potrivit, hotărâm să aducem pe lume oameni, nu copii. Dintr-o naivitate învățată îi denumim copii, și astfel uităm importanța lor.
Ei sunt viitorii oameni. Și sincer eu cred că odată ce te raportezi la acel om ca la un ”copil” îți va fi extrem de greu să-l mai vezi vreodată altceva decât un biet ”copil”.

Când tu vei vedea omulețul acela drept copil îți vei asuma o poziție superioară. Vei știi că tu ești cel care știe, care știe mai bine și care trebuie să învețe. Îți va fi greu, dacă nu imposibil, să te vezi egal cu el sau chiar inferior lui - să poți învăța tu de la el.
Fiind un copil, va rămâne copil în ochii tăi toată viața. Și vei tinde să ”știi tu mai bine” ce e bine pentru el. Vei uita să-l mai întrebi ce vrea el și îi vei sugera sau propune să facă lucruri, doar pentru că tu le consideri bune pentru el. Îți vei dori să-l schimbi și să-l ajustezi conform normelor tale, conform criteriilor tale în prinvința ”binelui”.

Chiar dacă spui că nu vei face așa, eu cred că e foarte, foarte ușor să cazi în capcana asta. Când tu ai fost mereu ”cel mare”, ”adultul” nu vei accepta așa ușor împotrivirea sa.
Pentru că tu vei sugera și propune ce să facă, dar dacă nu va asculta sugestiile tale, nu-ți va cădea bine.

Gândește-te de câte ori ai dat un sfat unui prieten, frate ori partener de viață și acesta nu l-a urmat. Chiar dacă tu știai că îl va ajuta.
Adu-ți aminte cât de frustrat, ofticat, nervos ori dezamăgit ai fost când ai văzut că a ales altceva, și că alegerea aceea n-a adus un rezultat pozitiv.
Tu ai știut mai bine, și ai atenționat omul. L-ai sfătuit, dar el nu te-a ascultat.

Ei, acum gândește-te că omul acela este copilul tău. Copilul pe care tu l-ai crescut și l-ai ajutat să ajungă bine, fericit și în siguranță. Iar acel copil nu te ascultă, chiar dacă tu știi că asta-l va ajuta. Vei fii rănit, și vei sugera și mai mult ce să facă. Vei căuta să-l faci fericit conform standardelor tale, pentru că el e copil și pentru că tu știi ce-i bine, dar poate vei uita să-l întrebi ce vrea el. Poate vei uita că e vorba de fericirea lui și de alegerile lui.
Sau poate nu vei vrea să le auzi pentru că sunt în dezacord cu ale tale...

Iar dacă asta nu-i destul, imagineză-ți cât de important ești tu pentru acel om. El va învăța totul de la tine.
Tu-i vei pune bazele. Tu-i vei sădi așteptările la care el trebuie să se ridice. Tu îi ești schița pe care el o copiază, ca pe un desen pus pe geam, apoi continuă după bunul plac.
Și tu va trebui să îl lași să continue desenul așa cum el hotărăște, fie că-ți place ori nu.

Am stat și m-am gândit cât de greu e să te schimbi, ori să aștepți ca un om să se schimbe. Apoi m-am gândit la puii de om pe care-i aducem aici, în lumea noastră, și la cum va trebui ca eu să fiu martorul evoluției sale în care va trebui să nu intervin.

Îmi dau seama că eu voi avea puterea de a-l seta, de exemplu, să vrea să meargă la facultate ori ba. Pentru că, sincer, dacă stau bine și mă gândesc faptul că am ales să mergem, majoritatea dintre noi, la facultate se datorează în mare parte așteptărilor și proiecțiilor părinților noștrii asupra noastră. 

A fost decizia lor pe care ei au luat-o pentru noi, înainte ca noi să ne dăm seama. Atunci când ei au setat standardele.
Standardele bunăstării, ale realizării  și chiar ale fericirii.

Datorită lipselor lor ei au hotărât pentru noi ce înseamnă să fi realizat în viață, să 'ai un nume' și să fi fericit. Au decis asta și ne-au împins să urmăm acel traseu fără ca noi să fim întrebați dacă asta vrem.

Decizia lor a venit din instinct, fără intenție. Poate chiar din iubire. Dar iubirea lor vine din standardele impuse lor, de părinții lor.

Și uite așa intrăm noi într-un ciclu infinit. O horă a ridicării standardelor. O respectare a liberului arbitru, dar în anumite limite.

Și odată ce-mi dau seama de ciclul ăsta, mă întreb dacă voi avea vreodată curajul să îl continui și eu la rândul meu. Pentru că eu văd responsabilitatea pe care mi-o asum atunci când decid să aduc un om pe lume, și trebuie să fiu sigur că-i fac față atunci când voi da drumul acestui dans.

Știu că va fi responsabilitatea mea să îmi las copilul să fie ce vrea și să facă ce vrea, cu adevărat. Nu mă refer la textele alea care sună bine. Nu! Mă refer la a-mi respecta cuvântul și angajamentul că îi voi respecta individualitatea.

Trebuie să fiu sigur că voi avea puterea să-l las să dea cu capul și să învețe. Să am puterea să nu fiu doar eu cel căruia îi cere ajutorul. Să am puterea să accept că am fost abandonat. Că scopul și folosul meu nu mai este necesar, ci doar familiar. 

Mă gândesc intens la faptul că aducem pe lume oameni. Oameni cărora le spunem copii. Și nu știu dacă vreau asta. Pentru că e greu să te dezveți, aproape imposibil.

Sunt conștient că fac parte din grupul celor neutrii. Sunt unul dintre cei care poate vorbi cu ușurință despre subiectul în cauză.
 

Așa că aș vrea să vă las cu un singur gând. Aș vrea să vă reamintesc, și poate chiar îndemna să: creșteți oameni, nu copii.

Mă întreb...

Stau și mă întreb: de ce oamenii creează, scriu în general, doar când au stări care se află în poli opuși? De ce doar când sunt (foarte) fericiți, dar mai ales când sunt foarte triști, melancolici și dramatici vezi oamenii scriind?
Eu de ce scriu doar când am una din stările astea?(sau o stare apropiată)

De ce să nu scriu chestii banale? Mai ales că-i blog, f*tu-i! :)
Îmi aduc aminte când "mi-am dat drumu' " :)) la blog ce mă gândeam: "Aici o să scriu tot ce am chef. Nici nu-mi pasă dacă e 'corect' sau nu. Asta e părerea mea despre blog, și cine vrea să-l citească bine, cine nu, la fel de bine!" mda... Se pare că n-am prea reușit să mă țin de treaba asta.

Di ce oare? Why?!
Oare chiar așa marionete sociale suntem? Așa narcisiști și preocupați de ceea ce cred cei din jurul nostru despre noi?
Oare chiar așa marionetă socială sunt? Așa narcisist și preocupat de ceea ce cred cei din jurul meu despre mine?

Am învățat, chiar semestrul ăsta, la facultă, la materia psihologie socială despre toate prostiile astea și cam așa e. Trist... știu...

Oare de ce tac? Ce mă ține și nu-mi lasă creativitatea să zburde? :)

Da! Sunt sensibil la ceea ce spuneți unii dintre voi, dar nu sunt cu mult diferit de voi. Știți bine asta. Dar totuși ce? Ce mă face pe mine să-mi pese mai mult?

Pân' la urmă nu ar trebui, totuși, să fiu imun și să-mi văd liniștit de treabă?

O zi/seara faină și vacanță faină!(pt cei cu restanțe... :( spor și să le luați din prima!)

Gânduri de 1 aprilie

Bucurie, melancolie, fericire, linişte, pace, amuzament, calm, optimism, dorinţă....

Astea sunt doar o parte din sentimentele pe care le simt acum. Acum când sunt acasă :)
Observ că de fiecare dată când vin în Hunedoara scriu aici... În Timişoara nu am starea necesară. E prea aglomerat, nu am timp să stau la laptop, să-mi vină idei... E adevărat că împart laptopul cu Andrei(frate-mio) şi fiind al lui el are prioritate.
Ca să scriu pe blog eu am nevoie de linişte, de timp să îmi ordonez ideile. Şi din păcate în cămin nu reuşesc asta... :(
Am realizat că după fiecare vizită acasă îmi doresc tot mai mult să mă întorc în tm dar să mă mut în chirie.... să am camera mea, să am linişte, să....
Mă bucură faptul că sunt căutat de oameni. Defapt mă bucur că pot ajuta oamenii. Că le pot împărtăşi din experienţa mea şi din cunoştinţele mele. Mă întreabă lumea cum e cu energiile :) îmi cer să le povestesc despre chakre şi despre aură. Asta o fac pe celălalt blog sau când mă întâlnesc cu ei.
Mă distrează mama.... pt că până să plec la facultate zi de zi îmi spunea să mă tund, dar azi mă sfatuia să îmi mai tai din vârfuri că mi se despică :))
M-a luat melancolia când am revăzut pozele de la banchet.... Mi-am adus aminte cu drag de colegii mei cu care, culmea, nu m-am înţeles excepţional dar totuşi a fost ceva. Mi-am adus aminte de tâmpeniile pe care le făceam în diverse ore. Mi-am adus aminte de multe....
M-am şocat când am văzut cât de mult am călătorit in 2008.... O dată la 2 săptămâni eram plecat :) Asta tot din poze am văzut. Şi evident mi-am adus aminte de momentele de atunci. M-a apucat un dor de călătorit.... Sunt curios dacă îmi voi "reveni". Parcă aş vrea să mă "apuc" de călătorit iarăşi. Mi-e dor de prieteni vechi, mi-e dor de locuri în care n-am mai ajuns de mult, mi-e dor de oamenii faini pe care i-am cunoscut o dată şi care îmi erau ca o familie :)
Sunt bucuros că toate astea îmi sunt amintiri. Amintiri superbe de pe care mi le voi readuce aminte cu zâmbetul pe buze
Calmul şi optimismul mi le dă Dumnezeu pt că ştiu că el îmi pregăteşte ceva frumos, în fiecare zi :) tuturor ne pregăteşte multe.
Iar dorinţa... eh dorinţe sunt multe, atât materiale, cât şi spirituale(sufleteşti) dar cea mai mare...... rămâne de aflat :)

Sărbători fericite şi pline de lumină! :)

Free hugs - Cum a fost? -

Hmmm... "Îmbrăţişări gratuite" în Hunedoara... Suna cam ciudat şi cam îndrăzneţ pentru cei ce ştiu Hunedoara, nu?
După cum bine ştiţi eu zic lucrurilor pe nume şi de data asta voi fi foarte sincer.
Eu când am plecat către teatru pt Free Hugs am plecat cu ceva reţineri, deh... Hunedoara. Ulterior am aflat că nu am fost singurul. Dar m-am înşelat amarnic, şi cât mă bucur că m-am înşelat.... Campania a ieşit cu foarte mult peste aşteptările mele. A fost nebunie! Evident, în sensul bun. Am zâmbit toată ziua încontinuu. Mă dureau obrajii. A fost superb. Nici în cele mai optimiste vise nu credeam că va ieşi atât de bine!!
Pentru prima ediţie a ieşit ... perfect?(pt mine perfecţiunea nu există) Oamenii au fost foarte receptivi campaniei. Am îmbrăţişat fete, băieţi, copii, oameni în vârstă, soferite şi pasagerele lor. Opreau maşinile în intersectie ca noi să fugim la geamul lor pt a le da o îmbrăţişare. Am umblat prin oraş foarte mult. Am făcut mulţi oameni fericiţi. Eu am fost foarte impresionat de replica unei doamne mai în vârsta la întrebarea "Doriţi o îmbrăţişare gratuită?" şi anume "Da cum să nu vreau? Oricum nu am copii"... De aici rezultă faptul că am facut foarte mulţi oameni fericiţi.
Până la urmă oficial am fost 67 dar neoficial peste 150!!! Asta din cauză că au venit multe clase de liceu cu profesorii lor. Mie personal nu mi-a plăcut că erau copii ăia după noi că defapt ei au preferat să se scape de o oră, în fine. A fost ok până la urmă pt că am scăpat repede de ei :))
Seara mă dureau picioarele de parcă umblasem pe munţi 12 ore. A fost incredibil. Eu m-am distrat foarte fain şi abia aştept să mai facem asta în oraşul nostru. Sunt foarte mulţi care nu au apucat să vină şi abia aşteaptă umătoarea ediţie.
Am observat că unii din cei "oficiali" în drum spre locul de întâlnire, atunci când au trecut prin faţa unei terase cunoscute /:) din oraş, şi-au pus mâinile în sân şi nu ştiau cum să ascundă mai bine scrisul de pe tricou.... Asta e, unii au venit pentru distracţie, alţii... pentru a veni :P
Am făcut multe poze şi am filmat un pic. Voi pune câteva aici şi restul le voi uploada eu pe un site ceva pentru toată lumea :)

linkul cu toate pozele http://s574.photobucket.com/albums/ss186/bogdyxx/free%20hugs/

Era vitezei...

Trist, dar următoarele versuri sunt foarte adevărate....

"progresăm şi uităm să fim fericiţi..
îngropăm bucurii într-o mare de biţi
nu te mai poţi ascunde..eşti mult prea conectat
nu mai poţi să fii singur...eşti identificat
nu mai poţi să refuzi..nu te lasă să crezi...
te invaţă să-ţi cauţi iubirea pe net
viaţa este viteză...
nu mai poţi să te-opreşti!
te strivesc cei din urmă dacă incetineşti!
cineva să oprească invazia de biţi!
cineva să ne facă din nou fericiţi..."

Astea sunt vorbele(pline de adevăr) de la începutul melodiei "Fericire" de la Vama Veche.
Din păcate suntem obligaţi de societate să facem cam ce zic versurile alea. Este trist dar sunt sigur că toţi suntem de acord cu 90% din ele. Chiar aşa e! Parcă nu mai avem timp să stăm. Pur şi simplu să stăm, să ne întindem pe un petec de iarbă, să privim cerul albastru şi să ne deconectăm. Suntem prea ocupaţi şi grăbiţi. Dar defapt unde ne grăbim? :( Ce anume ne ţine ocupaţi? Sincer vreau să evadez. Vreau să mă deconectez, să stau pe un petec de iarbă şi să privesc cerul. Chiar, ce culoare mai are? :P Dar nu de mine este vorba.
Societatea in care trăim este una ipocrită. Toată lumea din ziua de azi judecă. Oricine judecă orice şi pe oricine. Judecă fără a se privi mai întâi în oglindă. Toată lumea bagă de vină, toţi au ceva de comentat sau de adăugat. Dar prea puţini dau un sfat. Sau îţi spun o vorbă bună. Ehe... ce-i aia vorbă bună?
E trist că avem vieţi virtuale. Că ne-am creat profiluri virtuale, care din păcate(în cazul unora) nu reflectă realitatea şi ceea ce sunt ei cu adevărat. Nu spun că internetul e ceva rău. Dimpotrivă, e foarte folositor în multe domenii. Dar nu e folositor când din cauza lui ne pierdem identitatea...
Aveţi grijă de voi!


Asta e melodia dacă vreţi să o ascultaţi toată:


Vama Veche - Fericire
Asculta mai multe audio Muzica »

A venit vara :)

Da! Vara a venit... În sfarşit... copacii sunt deja verzi, pomii au de mult flori. Ce bine :)
Aşteptam de mult vremea asta. Am impresia că vara parcă e aşa chill... vremea e frumoasă, ziua e mai lungă şi parcă ai timp de mai multe. În sfârşit am scăpat de hainele groase şi de nasul şi urechile îngheţate :) De asta am impresia că vara e mai chill, poţi purta haine lejere, comode. Când bate vantul te răcoreşte şi te bucură, în comparaţie cu zilele de iarnă. Ce să spun? Vara mă face şi mai fericit. Asta înseamnă că se apropie vacanţa, nu că eu nu aş fi avut vacanţă încă de când am început semestrul al 2-lea. Mă refer la vacanţa oficială. Vacanţa în care cutreieri ţara şi cunoşti oameni din toate colţurile ţării. Oameni cu care te întâlneşti, apoi, prin locuri pe unde nu te aştepţi. Vacanţa în care casa ta e cortul iar patul tău e neoprenul şi sacul de dormit. Doamne cât de mult aştept vacanţa asta, care la mine o să vină mai târziu şi va fi mai scurtă. Tare îmi doresc ca atunci când vine, să vină cu un motor, pentru că voi profita de fiecare zi din ea la maxim :)

Ca o încheiere vreau să vă arăt un clip superb. Uitaţi-vă la el ori de căte ori sunteţi supăraţi, şi nu numai. Eu mă uit la el şi de câteva ori pe zi. Îmi ridică moralul foarte mult şi mă ajută. Arătaţi-l la cât mai multe persoane. Poate chiar au nevoie de aceste cuvinte chiar în momentul ăsta. Enjoy!

Mi-am revenit! Multumesc :)

Ţin să-i anunţ pe cei(puţini, dar care contează) care s-au cam stresat în legătură cu starea mea psihică. Sunt ok, dar mulţumesc că vă pasă şi că v-aţi făcut griji :)
Sincer vă zic că mi-am revenit şi mi-e foarte bine. Probabil am avut o "astenie de primăvară" prematură dar care mi-a trecut odată cu venirea primăverii adevărate. De când s-a încălzit afară şi e uscat trotuarul mă simt de sute de ori mai bine. De multe ori am impresia că e aşa linişte(în modul plăcut), o calmitate de care aveam nevoie. O calmitate pe care doar eu o simt din mulţimea agitată de oameni... Acum îmi place aşa de mult să ma plimb cât mai încet pe străzi şi să mă pierd în propriile gânduri. Acum că e aşa frumos afară :)
Abia aştept să termin şi cu blestematul ăsta de BAC şi cu admiterea lu' peşte să mă pot bucura de o vară de mult aşteptată... Până atunci trebuie, din păcate, să las aceste amintiri si doruri de-o parte şi să mă concentrez asupra învăţatului, să las netul, să las pierderea de timp inutilă şi să mă pun pe treabă că mai sunt 13 săptămâni până la Bac, şi trec ca naiba de repede...
Ca să termin cu ce am început, spun:
Mulţumesc vouă, celor care v-aţi făcut griji pt mine! :* >:D< :)