Spirit civic. Absent!

Da, din păcate spiritul civic din România este absent... Nu ştiu de cât timp sau dacă a fost vreodată prezent, dar văd  în jurul meu tot mai multe acte de neimplicare.

Se pare că noi, românii, rescriem teoriile psihologiei sociale. Sau defapt întărim foarte bine unele teorii.
În aceşti 3 ani de psihologie, am avut norocul să studiez şi psihologia socială, împreună cu un om minunat. Dar nu despre asta e vorba. La acea materie am învăţat şi despre teoria sau efectul martorului ocular(The Bystander Effect). În câteva cuvinte, acestă teorie spune că ai mai multe şanse de a fi ajutat, atunci când eşti în pericol, cu cât sunt mai puţine persoane în jurul tău. E paradoxal. În general lumea se aşteaptă ca şansele de a fi salvat să crească proporţional cu numărul de oameni din jur. Ei, uite că nu-i aşa! Asta e o chestie care se aplică în toată lumea, cu mici diferenţe în funcţie de cultură. Eu credeam că pentru a exista acest efect este nevoie de o distanţă socială simbolică. Distanţa care îţi oferă "scuza" pentru neimplicare, îţi oferă portiţa prin care să poţi ocoli persoana care are nevoie de tine. Se pare că la noi această distanţă simbolică nu este necesară...

Astăzi am avut neşansa de a asista la un eveniment neplăcut. Mergând la servici cu un mijloc de transport în comun(troleibuz), evident plin peste capacitatea sa de a oferi un minim de confort pasagerilor, o tânără a leşinat. După plecarea troleibuzului din penultima staţie, fata pur şi simplu a căzut din picioare. Norocul ei a fost că troleibuzul era arhiplin şi nu a avut unde să cadă şi să se lovească. Ei şi cum eu eram la distanţă de apox. 5-6 persoane strivite de ea, observ cum o singură persoană o ia de mână şi o ridică. Credeţi că acea persoană era bărbat? Ha, ha! Vă înşelaţi! Evident persoana care a ajutat-o era o altă fată, care se chinuia să o ţină pe picioare pe cea care se prăbuşise(şi ştiţi şi voi cum sunt conduse troleibuzele în Timişoara). Eroina care se chinuia să o ajute, abia se ţinea pe picioare şi dădea indicaţii celor din jur să o stropească pe faţă şi le spunea să îi de fetei apă de băut. Ce este mai trist e că în ajutorul ei a mai sărit o singură persoană, o doamnă de vârsta a 3-a, când de fapt cele 2 fete erau flancate de băieţi şi bărbaţi în toată firea. Ce credeţi că făceau aceştia? Loc! Atât. Pur şi simplu s-au dat la o parte, iar un alt bărbat, cu ceva rămăşiţe de spirit civic dădea indicaţii de la distanţă.

Sunt indignat de această neimplicare. Chiar dacă am învăţat şi în facultate dar şi astăzi trăind pe pielea mea acea teorie, tot nu îmi vine să cred. Refuz, naiv şi inocent, să accept această teorie. Vreau să cred că eu pot să o demontez, să nu mai fiu eu excepţia, ci aceia care nu se implică să fie excepţiile.

Încerc să îmi păstrez credinţa în umanitate, speranţa că ne mai putem schimba şi deveni mai buni şi mai sensibili la cei din jurul nostru, chiar şi faţă de necunoscuţi.

Mă întreb...

Stau și mă întreb: de ce oamenii creează, scriu în general, doar când au stări care se află în poli opuși? De ce doar când sunt (foarte) fericiți, dar mai ales când sunt foarte triști, melancolici și dramatici vezi oamenii scriind?
Eu de ce scriu doar când am una din stările astea?(sau o stare apropiată)

De ce să nu scriu chestii banale? Mai ales că-i blog, f*tu-i! :)
Îmi aduc aminte când "mi-am dat drumu' " :)) la blog ce mă gândeam: "Aici o să scriu tot ce am chef. Nici nu-mi pasă dacă e 'corect' sau nu. Asta e părerea mea despre blog, și cine vrea să-l citească bine, cine nu, la fel de bine!" mda... Se pare că n-am prea reușit să mă țin de treaba asta.

Di ce oare? Why?!
Oare chiar așa marionete sociale suntem? Așa narcisiști și preocupați de ceea ce cred cei din jurul nostru despre noi?
Oare chiar așa marionetă socială sunt? Așa narcisist și preocupat de ceea ce cred cei din jurul meu despre mine?

Am învățat, chiar semestrul ăsta, la facultă, la materia psihologie socială despre toate prostiile astea și cam așa e. Trist... știu...

Oare de ce tac? Ce mă ține și nu-mi lasă creativitatea să zburde? :)

Da! Sunt sensibil la ceea ce spuneți unii dintre voi, dar nu sunt cu mult diferit de voi. Știți bine asta. Dar totuși ce? Ce mă face pe mine să-mi pese mai mult?

Pân' la urmă nu ar trebui, totuși, să fiu imun și să-mi văd liniștit de treabă?

O zi/seara faină și vacanță faină!(pt cei cu restanțe... :( spor și să le luați din prima!)

Să recapitulăm

Uite că a mai trecut un an :)
Ce s-a întâmplat în cel care a trecut? Hmmm... Păi au fost aşa(în ordine aprox cronologică):
- a început a 12-a: drăguţ an, multe absenţe, puţin(sau chiar deloc) învăţat, multe distracţii.... din tot liceul cred că de a 12-a şi a 10-a mi-e cel mai dor
- a mai fost banchetul: destul de reuşit după părerea mea, exceptând jumatate de muzică :))
- a fost BA(n)C-ul: cea mai buna glumă, naţională. Singura aptitudine care ţi-e evaluată la acest aşa zis examen, e creativitatea în ale copiatului...
- apoi a fost admiterea care n-am trecut-o. Nu-i aşa mare bai/tragedie. Până la urmă e doar un examen picat...
- a urmat o mare alergătură dintr-o parte în alta ca să mă înscriu la psihologie, în Timişoara.
- după care o lună de stat prin Tm :D unde cică am mai şi lucrat. Defapt m-am distrat în continuu, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc fratelui meu şi prietenilor din Tm.
- a fost şi o scurtă ieşire la întrunirea moto din Hunedoara. Şi acolo a fost nebunie. Am plecat dimineaţa la 9 din tm, evident cu autostopul, şi la ora 13 deja îmi savuram berea la masă :D Nu mai spun că la întrunire am plecat fară cort şi sac de dormit, doar 2 tricouri şi 2 perechi de pantaloni aveam la mine. Dar asta nu a fost un impediment pt că mi-am găsit "cazare"
- iar acum mi-am făcut nişte cadouri. Da! Eu, mie. Cum ar fi nişte acumulatori pt aparatul foto şi un curs de fotografie. Unde se pare că am primit nişte cadouri foarte plăcute de la Doamne Doamne. Adică nişte poze foarte reuşite, de care eu sunt mândru :)
- să nu uit cadoul de la Silvia: ochelari rotunzi cum eu îmi căutam de mult. Sunt cu rame aurii, oldies but goldies :P
- şi iată că s-a mai adăugat un an şi mulţumită prietenilor am avut şi petrecere de ziua mea. Una din alea 3 a fost pt ziua mea. Am avut şi tort, improvizaţia lu' kiky :P Am cunoscut la party nişte oameni foarte faini şi foarte de gaşcă. Mi s-a cântat şi la mulţi ani. Am primit şi ceva urări.

Se pare că a fost un an bun :P

Vă mulţumesc!

Dacă sunteţi curioşi să vedeţi pozele alea reuşite intraţi aici http://www.wildvampire.deviantart.com/gallery/

Iar acum ceva poze de la party :)

Changes in my life...

Aşa spune o tipă într-o melodie care îmi place...

Dar se pare că acum mi se potrivesc foarte bine versurile. Prima schimbare ar fi, după cum se vede, aspectul blogului. Pentru asta trebuie să îi mulţumesc lui Robi Horvath(cine vrea id-ul lui să mi-l ceară, face treabă bună).

Altă schimbare ar fi planurile făcute :)) Astea tot timpu' ni se schimbă.
Păi în primul rând mi-am schimbat facultatea, să zic aşa. Din medic m-am schimbat în psiholog. Asta e.... Se pare că n-am avut atâta creier ca să învăţ mai mult şi n-am intrat.
Pe lângă facultate am schimbat şi oraşul. Da, voi fi timişorean :P
Ce am mai schimbat? Păi din alea 2 luni de mega-distracţie şi hardcoreală, pe care mi le plănuisem, cred că va fi doar una. De ce? Păi nah, la psiho la buget(50 locuri) s-a intrat cu medii colosale. Ultima a fost 9,72. Eu am 150 de colegi in faţă. Nu-i mare baiu' :P Mă descurc eu :)
Ce voi face o lună? Păi probabil mă voi angaja pe ştrand în Timişoara. No Name se numeşte. Acolo lucrează frate-mio şi nah... Aşa ar fi mai bine că aş avea bani să mă distrez măcar o lună :D
Cred că astea ar cam fi destule. Probabil mi s-au mai schimbat şi alte chestii de care nici nu-mi mai aduc aminte. Oricum important e să fiu sănătos. Toate trec.
Până la urmă totul este bine :)