Chiar asta am vrut să scriu: să nu lupți pentru visul tău!
Poate te gândești că am luat-o razna sau că îmi contrazic toate lucrurile pe care le-am spus până acum prin prelegerile sau postările mele.
Te asigur că nu e așa. Știu foarte bine la ce mă refer și te anunț de pe acum că nu e vorba doar de lingvistică.
Ceea ce urmează să dezvolt are o bază destul de profundă, conform ideologiilor și teoriilor acceptate de mine.
N-am să mai lungesc vorba și trec direct la ce-am în cap.
”atunci când luptăm avem automat un inamic”
Când vine vorba de vise, țeluri, planuri ori proiecte eu consider că nu ar trebui să lupți pentru ele!
În schimb, cred că cel mai sănătos și motivant pentru tine ar fi să faci ceva pentru ele. Să lucrezi la ele.
Pentru că, vezi tu, atunci când luptăm avem automat un inamic. Un 'rău' pe care trebuie să-l înfrângem, un obstacol ce ne stă în cale, pe care trebuie să-l doborâm.
Toate astea sugerează un efort enorm pe care trebuie să-l faci ca să ajungi acolo, la visul tău. Când de fapt la visele tale ar trebui să ajungi atât de ușor precum închisul ochilor.
Nu trebuie să visezi cu ochii deschiși și să-ți repeți matre pozitive așteptându-te să apară din neant proiectul tău finalizat.
Dar atunci când faci ceva pentru visul tău, deja nu mai te pregătești pentru acel efort de a 'lupta'.
Pentru că a face ceva pentru visul tău poate însemna a viziona o conferință TED, ori a citi un articol despre cum să faci bani din ceea ce-ți place, ori a merge la un workshop de medidație.
Făcând lucrurile astea, care-ți plac și te atrag, nu mai simți că depui efort și lupți, ci crești.
Atunci când toate acțiunile tale au ca scop final atingerea visului, lupta nu mai există.
”E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă ”
În momentul în care ești pre-setat să te lupți deja cauți inamici, obstacole, greutăți și e foarte posibil să abandonezi 'lupta' de dinainte de a începe.
E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă. Nu cred că există soldați care merg la război fară frică.
Așa că de ce te-ai pune singur într-o astfel de stare când vine vorba de a-ți atinge țelurile?
Viața nu e ușoara și vor apărea obstacole pe parcursul ei, inevitabil. Nu văd de ce ți-ai mai pune și tu limite în mintea ta atunci când te pregătești să faci ceva pentru tine.
'Hateri' vor exista, indiferent ce faci. Oameni care nu vor crede în visul tău de asemenea. Oameni care, din iubire, te vor sfătui să nu mai alergi după fantasme, etc.
Lasă-i să vorbească. Nu poți controla aceste lucruri. Sunt factori externi.
”nu mai lupta, ci fă ceva ”
Ce poți controla este atitudinea ta. Dacă tu vei accepta acele obstacole pe care ei ți le repetă obsesiv, îți vei face viața mult mai grea.
Toți avem complexe și suntem conștienți de limitările noastre.
Nu este persoană pe lumea asta care să te cunoască mai bine pe tine decât ești tu.
Așa că nu mai lupta, ci fă ceva. Fă lucrurile care te ghidează spre acel 'acolo' al tău.
Fă-ți viața mai ușoară!
Un comentariu:
Thank you for these very interesting tips, it's really nice to find articles as interesting as yours! I wish you health, longevity, success, happiness and peace of heart.
voyance gratuite par mail
Trimiteți un comentariu