joi, 28 ianuarie 2016

Cristiii, spune-le că-s niște oi



Cristi-i cel mai auzit nume în ultima vreme.

Nu cred că ai scăpat de asta... E foarte greu să nu-ți fi apărut prin newsfeed ceva clip/meme/afiș/eveniment cu Cristi. 

Asta e, faci parte din România. Și românii-s oi.

Recunosc, m-am uitat și eu la clipul ăla: o dată!
E foarte amuzant, chiar interesant de studiat, dar atât.

În schimb oile au început să se adune. Să-l strige și să-l caute de zor pe Cristi.

Cristi a devenit eroul necunoscut al României. Cristi este anonimul pe care toți îl caută. Dar nu știu pentru ce.

Oile au început să facă events pe facebook pentru a se aduna în fiecare seară pe geamuri, prin complexele studențești, pentru a-l striga.
Se adună inclusiv în București pentru a-l striga.

Chestia asta a ajuns până și la TV. WTF?!

Se adună oile crezând că sunt speciali. Că fac ceva altfel, când de fapt doar rag la unison ca niște oi.
Oile se cred speciale și au impresia că fac parte dintr-un trend, când de fapt nu gândesc.

Oile nu s-au strâns să strige ”Robiii!!!”, pentru că asta însemna chiar să facă ceva. Asta ar cere efort psihic și chiar financiar. Asta ar însemna ca ele să gândească și să empatizeze cu o cauză. Dar oile nu pot asta...

Oile nu se adungă să strige ”sângeeeee!!” pentru a se aduna și merge să doneze sânge. Și nu, nu neapărat datorită tragediei de la Colectiv, doar așa... că e necesar.
Pentru că după tragedia de la Colectiv s-au adunat o mână de oameni(raportat la populația țării) și au donat. Au donat atât de mult încât după 2(două!) zile au ieșit medicii la TV să spună că e prea mult sânge. S-a donat atunci atât de mult încât se arunca sângele vechi, pentru că așa e protocolul.

Dar acum oile nu se strâng pentru asta, pentru că cere efort. Iar de efort pentru a sta și a ți se recolta sânge este nevoie, pentru că băncile de sânge din țară sunt goale, uscate. Dar oile nu au empatie, și nu gândesc.

Oile nu se strâng nici acum să strige ”PETuriiii!!!” pentru a atrage atenția asupra abuzurilor marilor companii care de 10 ani au reciclat deșeurile create de ei doar pe hârtie. Și care, pe lângă asta, amenință cu creșteri ale prețurilor pentru că au fost descoperiți și amendați. Care au nesimțirea să ”ceară” (prin șantaj) scutirea de amendă, ori... prețurile vor crește. Pentru că acea companie știe că vinde oilor, și oile se supun...

Nu, pentru că oaia nu gândește. Oaia nu poate să-și ia timp să se documenteze, să cerceteze, să depună efort.

Oaia nu poate să își formeze o opinie a sa, pe care să o apere. Oaia nu e capabilă să ia o idee, să o digere, apoi să o înțeleagă și dezbate.
Oaia doar urmează.

În cazul ăsta, oaia doar urmează pentru că ea crede că e cool, când de fapt e doar o oaie care aude de la altă oaie că-i spune că nu e oaie.

Așa că dragă România, populată de oi, îți meriți ciobanii. Pentru că-i lași să-ți fie ciobani.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Creșteți oameni, nu copii



E ușor să vorbești despre un subiect atunci când nu ești implicat ori afectat direct de el.
Știu asta foarte bine.

Toți vorbim ușor despre cancer și tratarea lui, despre avort sau despre copii și creșterea lor atunci când este vorba despre alții.
 
Ne vin foarte ușor sfaturile și argumentele din poziția neutră. Aproape că devenim experți în dezbaterile noastre.

Cu toate astea eu voi încerca pe cât de mult posibil să nu fac și eu același lucru în acest articol.

După cum ți-ai dat seama foarte bine din titlu, voi vorbi despre copii și oameni deopotrivă. De fapt voi vorbi despre același lucru, care se confundă și se întrepătrunde unul cu celălat fără a ne da seama.
Chiar dacă eram conștient până acum câteva minute de responsabilitatea aducerii unui copil pe lume, ceva m-a facut să revizuiesc această responsabilitate și să-mi dau seama de magnitudinea ei.
Și nu, nu dramatizez ori exagerez.

Mi-am dat seama că de fapt noi, atunci când simțim că e momentul potrivit, hotărâm să aducem pe lume oameni, nu copii. Dintr-o naivitate învățată îi denumim copii, și astfel uităm importanța lor.
Ei sunt viitorii oameni. Și sincer eu cred că odată ce te raportezi la acel om ca la un ”copil” îți va fi extrem de greu să-l mai vezi vreodată altceva decât un biet ”copil”.

Când tu vei vedea omulețul acela drept copil îți vei asuma o poziție superioară. Vei știi că tu ești cel care știe, care știe mai bine și care trebuie să învețe. Îți va fi greu, dacă nu imposibil, să te vezi egal cu el sau chiar inferior lui - să poți învăța tu de la el.
Fiind un copil, va rămâne copil în ochii tăi toată viața. Și vei tinde să ”știi tu mai bine” ce e bine pentru el. Vei uita să-l mai întrebi ce vrea el și îi vei sugera sau propune să facă lucruri, doar pentru că tu le consideri bune pentru el. Îți vei dori să-l schimbi și să-l ajustezi conform normelor tale, conform criteriilor tale în prinvința ”binelui”.

Chiar dacă spui că nu vei face așa, eu cred că e foarte, foarte ușor să cazi în capcana asta. Când tu ai fost mereu ”cel mare”, ”adultul” nu vei accepta așa ușor împotrivirea sa.
Pentru că tu vei
sugera și propune ce să facă, dar dacă nu va asculta sugestiile tale, nu-ți va cădea bine.

Gândește-te de câte ori ai dat un sfat unui prieten, frate ori partener de viață și acesta nu l-a urmat. Chiar dacă tu știai că îl va ajuta.
Adu-ți aminte cât de frustrat, ofticat, nervos ori dezamăgit ai fost când ai văzut că a ales altceva, și că alegerea aceea n-a adus un rezultat pozitiv.
Tu ai știut mai bine, și ai atenționat omul. L-ai sfătuit, dar el nu te-a ascultat.

Ei, acum gândește-te că omul acela este copilul tău. Copilul pe care tu l-ai crescut și l-ai ajutat să ajungă bine, fericit și în siguranță. Iar acel copil nu te ascultă, chiar dacă tu știi că asta-l va ajuta. Vei fii rănit, și vei sugera și mai mult ce să facă. Vei căuta să-l faci fericit conform standardelor tale, pentru că el e copil și pentru că tu știi ce-i bine, dar poate vei uita să-l întrebi ce vrea el. Poate vei uita că e vorba de fericirea lui și de alegerile lui.
Sau poate nu vei vrea să le auzi pentru că sunt în dezacord cu ale tale...

Iar dacă asta nu-i destul, imagineză-ți cât de important ești tu pentru acel om. El va învăța totul de la tine.
Tu-i vei pune bazele. Tu-i vei sădi așteptările la care el trebuie să se ridice. Tu îi ești schița pe care el o copiază, ca pe un desen pus pe geam, apoi continuă după bunul plac.
Și tu va trebui să îl lași să continue desenul așa cum el hotărăște, fie că-ți place ori nu.

Am stat și m-am gândit cât de greu e să te schimbi, ori să aștepți ca un om să se schimbe. Apoi m-am gândit la puii de om pe care-i aducem aici, în lumea noastră, și la cum va trebui ca eu să fiu martorul evoluției sale în care va trebui să nu intervin.

Îmi dau seama că eu voi avea puterea de a-l seta, de exemplu, să vrea să meargă la facultate ori ba. Pentru că, sincer, dacă stau bine și mă gândesc faptul că am ales să mergem, majoritatea dintre noi, la facultate se datorează în mare parte așteptărilor și proiecțiilor părinților noștrii asupra noastră. 

A fost decizia lor pe care ei au luat-o pentru noi, înainte ca noi să ne dăm seama. Atunci când ei au setat standardele.
Standardele bunăstării, ale realizării  și chiar ale fericirii.

Datorită lipselor lor ei au hotărât pentru noi ce înseamnă să fi realizat în viață, să 'ai un nume' și să fi fericit. Au decis asta și ne-au împins să urmăm acel traseu fără ca noi să fim întrebați dacă asta vrem.
Decizia lor a venit din instinct, fără intenție. Poate chiar din iubire. Dar iubirea lor vine din standardele impuse lor, de părinții lor.

Și uite așa intrăm noi într-un ciclu infinit. O horă a ridicării standardelor. O respectare a liberului arbitru, dar în anumite limite.

Și odată ce-mi dau seama de ciclul ăsta, mă întreb dacă voi avea vreodată curajul să îl continui și eu la rândul meu. Pentru că eu văd responsabilitatea pe care mi-o asum atunci când decid să aduc un om pe lume, și trebuie să fiu sigur că-i fac față atunci când voi da drumul acestui dans.

Știu că va fi responsabilitatea mea să îmi las copilul să fie ce vrea și să facă ce vrea, cu adevărat. Nu mă refer la textele alea care sună bine. Nu! Mă refer la a-mi respecta cuvântul și angajamentul că îi voi respecta individualitatea.

Trebuie să fiu sigur că voi avea puterea să-l las să dea cu capul și să învețe. Să am puterea să nu fiu doar eu cel căruia îi cere ajutorul. Să am puterea să accept că am fost abandonat. Că scopul și folosul meu nu mai este necesar, ci doar familiar. 

Mă gândesc intens la faptul că aducem pe lume oameni. Oameni cărora le spunem copii. Și nu știu dacă vreau asta. Pentru că e greu să te dezveți, aproape imposibil.

Sunt conștient că fac parte din grupul celor neutrii. Sunt unul dintre cei care poate vorbi cu ușurință despre subiectul în cauză.
 
Așa că aș vrea să vă las cu un singur gând. Aș vrea să vă reamintesc, și poate chiar îndemna să: creșteți oameni, nu copii.

luni, 25 ianuarie 2016

5 lecții de viață învățate din autostop

Da, se pot învăța lecții de viață chiar și din autostop. De fapt se pot învăța lecții din orice, dacă îți dorești cu adevărat și ești îndeajuns de deschis ca să le accepți.

Faptul că fac autostopul în țară de prin 2006 și prin Europa de la începutlul lui 2013 m-a învățat o grămadă de lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

Unele dintre aceste lecții le-am învățat ceva mai greu, altele mai ușor.

  1. Tu cunoști mai bine traseul!

    Când călătorești făcând autostopul responsabilitatea este a ta, nu a șoferului.

    Când vrei să ai o astfel de aventură ar fi bine să îți faci lecțiile de dinainte.
    E bine să întrebi alți călători sfaturi și informații despre posibilele rute, sau să folosești acest site unde găsești cele mai bune locuri de stat la autostop(din întreaga lume!), sau să te bazezi pe experiența ta anterioară. În orice caz, tu știi cel mai bine pe unde ar fi bine să mergi, prin ce orașe și pe ce rute.
    Tot tu ești cel care știe cel mai bine care-i locul/orașul bun pentru a te da jos și a aștepta altă mașină.

    Mi-a luat ceva vreme până să învăț și să aplic cu adevărat această lecție. A trebuit să ajung, de mai multe ori, să stau ore bune pe marginea drumului prin te miri ce sate pentru că am ascultat de șoferii care mi-au spus ”știu eu un loc bun acolo...”

    Ei bine, așa stă și în viață: tu îți cunoști destinația mai bine ca oricine altcineva și tu știi unde e mai bine să 'schimbi traseul'.
    Nimeni nu-ți poate spune ce e mai bine pentru tine. Fiecare evoluăm diferit. Fiecare suntem formați și 'căliți' de experiențele de viață, de traumele și de lecțiile învățate. Chiar dacă 2 persoane trec prin același eveniment, lecția pe care fiecare o învață este diferită.

    Așa că ascultă, totuși, ce ți se spune dar decide tu. Asumă-ți responsabilitatea și fii în controlul călătoriei tale.

  2. Singurătatea e înfricoșătoare, dar nu te omoară :)

    A face autostopul nu înseamnă că trebuie să călătorești singur, ca mine. Eu așa am decis din motivele mele și n-a fost rău că am făcut asta.
    Înainte de a porni la drum am început să mă gândesc la ce mă așteaptă. Și m-a luat groaza, hahaha!
    Mă gândeam la faptul că sunt o persoană foarte socială, că am nevoie de oameni în jurul meu, că o voi lua razna de la singurătate prin locurile în care voi ajunge, etc.

    Și n-a fost să fie așa.
    Singur n-am prea fost. Am avut compania șoferilor, a gazdelor, a prietenilor pe care mi i-am făcut și așa mai departe. Dar au fost și momente de solitudine care-au prins atât de bine. Pfai de capu' meu!
    Pe cât de atașat de socializare și oameni sunt, pe atât de bine mi-au prins momentele de singurătate.

    Acum înțeleg mai bine mitul peșterii și alte citate ori vorbe care explică singurătatea. În acele momente am avut timp să-mi revizuiesc alegerile, situația, dorințele.
    În plus, în momentele de singurătate am avut puseuri de creativitate care m-au surprins.

    E bine să fi singur, ca să mai stai de povești cu tine.
    Evident că lucrul ăsta sperie pentru că noi nu prea vrem să ne uităm înăuntrul nostru. Chiar și dacă spunem că vrem să facem asta, ne amăgim uitându-ne doar la suprafață. Plus că în societatea în care trăim e tot mai greu să îți găsești loc sau spațiu unde să fii singur.

    Mie mi-a prins bine că m-am împins spre asta. Într-un fel n-am avut scăpare. M-am luat și m-am dus în lume, singur, și a ajutat.

    Soluția asta nu funcționează pentru toți, evident.

    Important e să nu mai fugim de singurătate. Ci să o așteptăm, să îi spunem ”bine-ai venit”, să o îmbrățișăm apoi, după ce am trăit-o cât timp am avut nevoie de ea, să-i mulțumim.

  3.  Să fi 'tu' e cel mai fain

    Când alegi să faci autostopul alegi să cunoști și să interacționezi cu sute sau mii de oameni diferiți. Alegi să asculți, să vorbești, să dezbați, să consiliezi, să... multe :)

    Această metodă de călătorit poate fi o bază foarte bună pentru a experimenta 'eu'-ul tău autentic. Poți încerca să fii adevăratul tu atunci când vorbești cu acei oameni. Poți testa acele frici ale tale de a nu fii acceptat datorită unor idei în interacțiunile de scurtă durată pe care le vei avea în călătoria ta.
    Ce se poate întâmpla rău? Nu-i va plăcea unui șofer de tine. Așa, și? Oricum poate nu-l vei mai vedea niciodată.
    În schimb poți vedea dacă într-adevăr frica ta de a fii tu însuți e realistă sau e doar o frică indusă de normele sociale. Poți testa lucrul acesta într-un spațiu sigur. Ce vei descoperi te-ar putea surprinde.

    Pentru a fii tu însuți nu trebuie să faci autostopul, evident. Eu așa am descoperit că e foarte în regulă să fiu eu-eu nu un eu duplicitar. Așa am reușit să mă accept și să nu-mi mai fie teamă.
    Am ajuns să fiu în cotnact cu esența mea și cu valoarea mea pe care nu-mi mai este frică să o afișez.

    Și după ce am descoperit lucrurile astea am descoperit altceva: oamenii încă mă acceptă și pe lângă asta am în jurul meu și mai mulți oameni minunați.

    Așa că te încurajez să îți lași eul tău autentic să trăiască și să nu-l mai ții închis în cușca normelor sociale. Frica nu-l ajută, ci îl rănește. Și tu simți asta.

    Fii autentic, fii tu!

  4. Acceptă atunci când ți se oferă

    Avem noi o vorbă tare faină: ”Cu rușinea mori de foame!”

    N-ai idee cât de adevărată este.
    Eu am trăit-o pe pielea mea :)

    Am fost învățat să îmi fie rușine să cer sau să accept când mi se dă, din complezență. Un mare fâs!
    Asta mi se pare o prostie colosală. Dar asta e ceea ce cred eu.

    De multe ori mi s-au oferit o grămadă de lucruri când am făcut autostopul: mâncare, băutură, țigări, (cred că și) droguri, bani, să fiu dus mai departe decât detinația șoferului, și multe altele.
    La început refuzam tot, din complezență. Am avut momente în care nu mâncasem toată ziua și am refuzat oferta șoferului de a-mi cumpăra un sandwich....

    După o perioadă am început să accept. Și nu pentru a profita sau ceva, ci pentru că mi-am readus aminte cât mă bucur eu atunci când pot ajuta un om. Știu cât de fain mă simt când văd că am reușit să aduc un plus de valoare în viața unui om. Și atunci am început să zic tot mai des ”da” și ușile au început să se deschidă tot mai mult. Am reușit să mă conectez mai profund cu oamnenii întâlniți și să dau peste fel de fel de aventuri.

    Dezvață-te de obiceiul de a refuza din politețe.
    Gândește-te cum te simți tu când cineva îți acceptă ajutorul pe care îl oferi.
    De asemena omul care-ți oferă ajutorul încearcă să fie util, lasă-l să fie. Dacă ne ajutăm unii pe alții lucrurile vor decurge mai ușor.

    Pe lângă asta, binele se perpetuează. Când tu faci o faptă bună, sau când primești ceva ce ai nevoie, vei da mai departe. Așa suntem făcuți.

  5. Ascultă-ți intuiția!

    Toți avem intuiție, nu doar femeile. Să fie clar!

    Cel mai deștept lucru pe care îl poți face la autostop e să-ți asculți intuiția. Dacă ziua respectivă nu ți se pare potrivită pentru a pleca la drum, mai așteaptă. Dacă șoferul care a oprit nu îți transmite o energie bună, refuză. Dacă simți că ar fi bine să te dai jos mai devreme, fă-o.

    Acum 2 zile o foarte bună prietenă, Emma, mi-a zis ceva extraordinar de profund și cât se poate de logic despre intuiție. Ea mi-a zis ceva de genul: ”Intuiția e mecanismul tău de apărare , metoda de auto-conservare, care funcționează perfect pentru tine. Ea ți se dezvoltă și evoluează odată cu tine și cu experiențele prin care treci. Se ajustează constant vieții tale. Ea răspunde la stimulii externi tocmai pentru a te conserva, pentru a te duce acolo unde îți dorești tu. De aia intuiția ta funcționează perfect pentru tine, e a ta.”
    Am rămas perplex.

    Încă mă gândesc la ceea ce a spus ea și sunt surprins de cât de simplu e și cât de adevărat.

    Asta am învățat și eu prin experiențele mele, dar nu am reușit să o pun astfel în cuvinte.
    Eu am simțit să-mi dau demisia pentru a pleca în lume. Am simțit să merg în următoarea țară. Am simțit că gazda X este potrivită pentru mine.

    Am învățat să-mi ascult inima/intuiția/chemarea și am ajuns întotdeauna foarte bine. De fiecare dată când mi-am ascultat intuiția am ajuns unde trebuia și am învățat. M-a dus acolo unde trebuia.

    Așa că nu-ți nega intuiția, chiar dacă intuițiile/chemarile pe care le simți par nebunești, cel mai probabil nu sunt. Știe intuiția ta mai bine, pentru că e ajustată pe nevoile, puterile și abilitățile tale.

    E o parte din tine, ascult-o!

Astea sunt doar o parte din lucrurile pe care le-am învățat din călătoriile mele și pe care le văd aplicate în viața de zi cu zi.

Cel mai probabil nu sunt lucruri noi pentru mulți din voi. Totuși nu e rău să ne reamintim lucrurile astea din când în când.

Ce e cel mai important e că din orice putem învăța, dacă vrem cu adevărat și dacă ne deschidem către experiențe.

Voi ce ați învățat din pasiunile voastre și cum se aplică în viața de zi cu zi?

M-as bucura dacă le-ați împărtăși cu mine în comentariile de mai jos!

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

De ce să nu lupți pentru visul tău!

Nu e o greseală de ortografie.
Chiar asta am vrut să scriu: să nu lupți pentru visul tău!

Poate te gândești că am luat-o razna sau că îmi contrazic toate lucrurile pe care le-am spus până acum prin prelegerile sau postările mele.
Te asigur că nu e așa. Știu foarte bine la ce mă refer și te anunț de pe acum că nu e vorba doar de lingvistică.

Ceea ce urmează să dezvolt are o bază destul de profundă, conform ideologiilor și teoriilor acceptate de mine.
N-am să mai lungesc vorba și trec direct la ce-am în cap.

”atunci când luptăm avem automat un inamic”

Când vine vorba de vise, țeluri, planuri ori proiecte eu consider că nu ar trebui să lupți pentru ele!
În schimb, cred că cel mai sănătos și motivant pentru tine ar fi să faci ceva pentru ele. Să lucrezi la ele.

Pentru că, vezi tu, atunci când luptăm avem automat un inamic. Un 'rău' pe care trebuie să-l înfrângem, un obstacol ce ne stă în cale, pe care trebuie să-l doborâm.
Toate astea sugerează un efort enorm pe care trebuie să-l faci ca să ajungi acolo, la visul tău. Când de fapt la visele tale ar trebui să ajungi atât de ușor precum închisul ochilor.
Nu trebuie să visezi cu ochii deschiși și să-ți repeți matre pozitive așteptându-te să apară din neant proiectul tău finalizat.
Dar atunci când faci ceva pentru visul tău, deja nu mai te pregătești pentru acel efort de a 'lupta'.
Pentru că a face ceva pentru visul tău poate însemna a viziona o conferință TED, ori a citi un articol despre cum să faci bani din ceea ce-ți place, ori a merge la un workshop de medidație.
Făcând lucrurile astea, care-ți plac și te atrag, nu mai simți că depui efort și lupți, ci crești.

Atunci când toate acțiunile tale au ca scop final atingerea visului, lupta nu mai există.

”E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă

În momentul în care ești pre-setat să te lupți deja cauți inamici, obstacole, greutăți și e foarte posibil să abandonezi 'lupta' de dinainte de a începe.
E normal să te simți tenisonat sau înfricoșat de o luptă. Nu cred că există soldați care merg la război fară frică.
Așa că de ce te-ai pune singur într-o astfel de stare când vine vorba de a-ți atinge țelurile?

Viața nu e ușoara și vor apărea obstacole pe parcursul ei, inevitabil. Nu văd de ce ți-ai mai pune și tu limite în mintea ta atunci când te pregătești să faci ceva pentru tine.
'Hateri' vor exista, indiferent ce faci. Oameni care nu vor crede în visul tău de asemenea. Oameni care, din iubire, te vor sfătui să nu mai alergi după fantasme, etc.

Lasă-i să vorbească. Nu poți controla aceste lucruri. Sunt factori externi.

”nu mai lupta, ci fă ceva

Ce poți controla este atitudinea ta. Dacă tu vei accepta acele obstacole pe care ei ți le repetă obsesiv, îți vei face viața mult mai grea.
Toți avem complexe și suntem conștienți de limitările noastre.
Nu este persoană pe lumea asta care să te cunoască mai bine pe tine decât ești tu.

Așa că nu mai lupta, ci fă ceva. Fă lucrurile care te ghidează spre acel 'acolo' al tău.

Fă-ți viața mai ușoară!

joi, 21 ianuarie 2016

Libertatea-i scumpă

Desigur că nu mă refer la ziarul 'Libertatea' ori la prețul unei eliberări pe cauțiune.

Mă refer la liberteatea mea. Adică la acel privilegiu de a putea să mă plimb liber când vreau și unde vreau.
Chiar dacă eu călătoresc fără bani de prin Martie 2013, lucrul acesta costă ceva.

Costul este responsabilitatea. Este puterea de a face ceea ce-ți place, chiar dacă îți e mai greu un pic decât altora. Este a avea determinarea să lupți pentru visul tău.
Este abilitatea de a găsi soluții.

Ei despre asta vreau să vorbesc un pic mai pe larg. Despre soluții.
Vreau mai ales să vă povestesc aventura pe care o am de mai bine de o săptămână.

De curând m-am decis să-mi găsesc un mic job online.
Pentru că deocamdată staționez în Timișoara, facturile vin. Nimic nou sub Soare.
Nu m-am gândit la un job de birou sau ceva asemănător, tocmai pentru a nu mă ține legat de un anume loc. Știam că sunt sute de variante de a lucra pe net și-am zis 'Ce poate să fie atât de greu?'

Hahahah!

Ok, am fost naiv. Se mai întâmplă și d'astea.

Am răscolit eu netul și-am dat de tot felul de site-uri și recomandări. Chiar și prieteni buni(mersi Emma!) mi-au spus anumite site-uri unde se găsesc colecții de astfel de joburi. Și tot așa!
Eram chiar foarte optimist și gata de lucru.

Asta pînă ce-am început să-mi fac conturi peste conturi.... Teste peste teste.... Și tot așa.

Am făcut asta. Am completat formulare cu aceleași date despre mine, bla, bla, bla.
Și-apoi am descoperit că..... nu erau joburi de făcut.
Sau, mai tare, era nevoie să ai un anumit 'level'. Problema era că nu puteai să ajungi la 'level 1' pentru că nu erau taskuri care să te aducă acolo.
 M-ați înțeles deja...

Am căutat și pe site-uri de freelancing, dar nici acolo nu-i prea roz.
Mii și mii de utilizatori, sute și mii de taskuri și 0 răspunsuri la aplicările mele :)

V-aș pune aici lista de site-uri(pt că încă le am la bookmarks - da sunt ultraoptimist) unde am conturi, dar nu vreau să vă fac să vă pierdeți timpul.
În schimb promit că atunci când voi avea 'microjobs', 'microtasks' sau 'ceva-de-lucru' de acasă o să vă anunț, cu link cu tot!

Să nu aveți impresia că-mi plâng de milă sau ceva. Doar vreau să vă împărtășesc experiența mea cu 'lucrul de acasă' și cu aceste site-uri care pretind câștiguri medii de 150$.

Vreau să nu vă entuziasmați prea tare și să nu vă faceți iluzii.
Vă îndemn totuși să încercați dacă aveți o intuiție să faceți asta, dar cu precauție.

Eu mi-am readus aminte ce-mi place să fac și ce știu eu cel mai bine să fac așa că în curând voi relua activitatea mea de călătorit și împărtășit experiențele mele cu voi.
Curând voi cutreiera iarăși prin țară pentru a vă spune cum puteți călători fără bani, cu sau fără job online, cu sau fără a vă da demisia de la jobul vostru, pe perioadă limitată ori ba.

Între timp eu voi continua să căut joburi remote, dar cu niște așteptări mai realiste, și-n rest mă voi pregăti pentru întâlnirile cu voi.

Ne vedem în curând! :)