vineri, 6 septembrie 2013

Reflecții

Uneori, când stai pe la 2 noaptea în pat, de ziua ta, și încerci să adormi îți vin tot felul de idei prin cap...

Așa mi s-a întâmplat și mie azi. Am stat și am analizat unele lucruri pe care le-am observat în jurul meu, în interacțiunile sociale pe care le am. În ultima vreme socializarea este la puterea a 10-a :) Petreceri peste petreceri și oameni noi, în fiecare zi.
Datorită socializării extreme din ultima perioadă am ajuns la o concluzie interesantă. De-o fi corectă, ori greșită, nu știu, eu am ajuns la ea :))
Observând comportamentul bărbaților din jurul meu(petreceri, adunări, pe stradă, etc.) am descoperit cât de mult se aseamănă cu niște păuni! Ok, ok, nu toți sunt la fel, știu! Suntem, sper eu, destul de mulți care nu ne comportăm așa(ai observat cum m-am pus în grupul celor "altfel"? ;) ). Îmi e mai comod să generalizez, pt că e în scris.
În orice caz, grupul despre care vorbesc este destul de variat. Din acest grup de "bărbați-păun" fac parte tipi din diferite țări și culturi.
Bun, de ce am ajuns să spun că bărbații se aseamănă foarte tare cu păunii? Am observat cât de mult încearcă unii să impresioneze, să se umfle în pene(pe care nu le au). De la vestimentație, la accesorii, la limbaj. Chiar și comportamentul este uneori asemeni unui dans de împerechere, cu umflat de mușchi și aruncat de priviri care să invite la cuplat.
Am observat, de asemenea, că acest comportament nu este îndreptat întotdeauna către fete. Pentru o abordare mai "elegantă", atunci comportamentul este direcționat spre bărbații care însoțesc "victimele". Atunci când se întâmplă asta, se încearcă a impresiona prin subiectele abordate, simțul umorlui sau chiar prin obiectele materiale deținute.
Pentru mine e foarte amuzant să observ aceste comportamente. E distractiv să văd cum unii sunt frustrați din cauză că "dansul" nu le-a reușit. Alții sunt mai relaxați și nu sunt atât de afectați(aparent).

Sunt sigur că probabil s-au scris grămezi de articole despre asta în reviste glamor, dar mie mi s-a părut interesant ceea ce am observat și demn de împărtășit! Hahhaha! Sigur! 

Aveți grijă de voi, și numa' bine!

PS: în scris nu-i la fel de amuzant, ca atunci când observi :P

miercuri, 6 martie 2013

Mi-o fost baba...


No că mi-o fo' şi mie baba ieri, 5 Martie...

Până pe la ora 23 aproape că uitasem de ea. Apoi am stat şi am făcut o analiză a zilei :)  Mi-am dat seama ce babă bună mişto am avut!

Vremea a fost cât se poate de frumoasă: soare, cer senin, nici frig dar nici prea cald pt ziua respectivă. O zi foarte frumoasă din punct de vedere meteorologic.

Pe lângă vreme, care în mod tradiţional e importantă, am mai avut parte şi de câteva evenimente frumoase.

Ajuns acasă dupa 2 zile de vizitat rude, unde n-am avut conexiune la net, am avut de sortat peste 80 de mailuri , printre care am găsit şi răspunsul din parte viitoarelor mele gazde din Croaţia! De câteva zile mă gândeam să-i sun, pt că trecuse ceva vreme de când le-am trimis emailul şi nu primisem nici un răspuns. Uite că nu a mai fost nevoie, pt că îmi răspunseseră şi mi-au zis că mă primesc la ei, în Aprilie, pt o lună sau chiar mai mult! Nu mai puteam de fericire :)

Pe lângă această veste foarte bună, am mai primit un email cu linkul unui articol despre couchsurfing . Eu am ajutat la realizarea acestui articol, răspunzând la un interviu online. Mie mi se pare frumos, dar poate sunt subiectiv :) Domnişoara care a scris articolul mi-a spus că ar vrea să facă un articol şi despre mine, mai exact despre proiectul meu WorldWideHitchhiker. Ar fi al 3-lea articol despre asta, în presă, online!!! :O

No, şi pe lângă toate astea, am mai ieşit la o bere cu fostul meu coleg de bancă din liceu, Tony. Aşa fain a fost.... Îmi e destul de greu să exprim în scris. Am povestit vrute şi nevrute. Ne-am adus aminte de pactul nostru prin care am spus că ne facem pierce în buză dacă luăm teza la mate, şi am luat-o :)) Am vorbit despre asociaţia anti-drog din care am făcut parte şi proiectele sale. Am povestit despre ce vrem să facem, despre ce-am mai făcut. A fost foarte fain.

Iar seara mi-am învăţat părinţii cum să îşi verifice emailul, să răspundă la unul şi chiar să scrie unul din proprie iniţitivă. Sunt foarte mândru de ei! Mai ales de taică-mio, care a prins super repede :) Auzind că voi scrie şi pe facebook, a zis să-i fac şi lui cont :)))

În concluzie io zic că am avut o babă faină şi dacă tot anu' mi-o fi la fel ca ziua aia, atunci o fi bine :)

Baftă şi o zi faină!

vineri, 8 februarie 2013

Deci, UAU!


Nici nu ştiu cum să încep... Sunt copleşit. Sunt extraordinar de surprins. De? De sprijinul masiv primit din partea voastră!!!

Încerc să le iau cât de cât cronologic.
După ce am postat ce vreau să fac, cerându-vă şi sprijinul, am fost surprins să văd că într-o oră am primit 6euro din donaţii! Mulţumesc pentru asta tuturor celor care mi-au donat!! Apoi au început să curgă like-urile pe facebook şi comentariile. Am simţit un sprijin foarte mare din partea voastră, care m-a entuziasmat şi energizat foarte tare! Sincer nu mă aşteptam la un suport aşa mare :)
Pe urmă am primit o propunere care m-a lăsat cu gura căscată(exact ca tipul din poză). Şi anume am primit hosting gratuit din partea unor oameni pe care nici nu-i cunosc chiar atât de bine. Ne-am cunoscut la un eveniment, Piaţa lucrurilor libere, din Timişoara unde am povestit cu ei şi de atunci nimic. Primind această ofertă, practic pot să-mi fac site-ul!!! Azi voi cumpăra domeniul care mă costă doar 9euro/an + TVA!!!
De asemenea, altcineva mi-a spus că îmi va face grafica site-ului, gratuit! Uau!!
Pe lângă asta, un prieten a găsit o ofertă de vânzare a unui laptop ieftin, care dacă e bun şi mi-l voi cumpăra îmi va permite să-mi cumpăr un sac de dormit bun!
Altă chestie care mi s-a întâmplat e faptul că am fost pus în contact cu o gazdă din Coaţia, de către un couchsurfer foarte tare, pe care l-am cunoscut acum 2 săptămâni. El a stat acolo o lună şi mi-a spus că a avut parte de o experienţă foarte faină şi vrea să mă ajute să am parte şi eu de aceeaşi experienţă.

Vă mulţumesc tuturor! Sunteţi minunaţi! Fără voi nu aş fi putut face toate astea.

http://www.hoopsandyoyo.co.uk/pages/ecards.php?action=view&code=43

marți, 5 februarie 2013

Să înceapă nebunia!



Este oficial! :)

M-am hotărât să plec în Lume! Cam de la jumătatea lunii Martie plec prin lume. Încep cu Europa, pe care vreau să o vizitez ţară cu ţară, dar am în vedere întreaga lume.
Prima destinaţie este la 23km de Pécs, Ungaria la un cuplu de "hippioţi de anii '50" după cum ei se descriu. Voi sta la ei 2-3 săptămâni pentru început şi dacă ne înţelegem bine poate voi sta până în Mai, când ei vor merge în Transilvania.

Toată aventura asta pe care o încep vreau să nu mă coste nici un ban. 
Dacă vă întrebaţi cum cred eu că e posibil să văd toată lumea fără bani, vă voi explica. Pentru început drumul nu mă va costa nimic, deoarece mă voi deplasa cu autostopul, după cum sunt obişnuit de multă vreme :)
Cazarea şi masa le voi primi gratuit din partea gazdelor mele. Şi aici începe partea interesantă(cel puţin pentru mine). Gazdele mi le găsesc pe nişte site-uri asemănătoare cu couchsurfing.org, doar că sunt un pic diferite. Diferenţa constă în faptul că sunt site-uri cu oportunităţi de "work-exchange". Acest work-exchange constă într-un voluntariat, practic, pe care îl fac în hostelul/ferma/casa cuiva care are nevoie de ajutorul meu, iar în schimb îţi oferă cazare şi masă. Ajutorul constă în tot felul de treburi destul de simple, iar activităţile nu le faci neapărat singur, ci împreună cu ei. Pentru mine asta e de ajuns. Vreau să văd lumea şi acum e momentul pentru mine. Vreau să am parte de experienţe diverse. Vreau să cunosc lumea şi culturi diferite. Îmi doresc să cunosc oamenii la care voi sta, cu adevărat, adică în mediul lor natural, vreau să-i observ cum se comportă zi de zi şi ce obiceiuri au.

Deja mi-am anunţat managerul, spunându-i că nu voi mai semna contractul, care la sfârşitul lunii Februarie se termină. Colegii de apartament, de asemenea, au luat la cunoştinţă faptul că voi pleca. Părinţii(chiar dacă încă se mai împotrivesc un pic) au aflat. Cei de la teatru au aflat şi ei, iar acum aflaţi şi voi.

Aaaa... de asemenea vreau să-mi fac un site de călătorie, în Engleză, pe care voi scrie toate experienţele şi observaţiile mele. Acolo voi posta atât poze cât şi înregistrări video din călătoria mea. De asemenea tot acolo îmi voi vinde şi zile, dar despre asta vă voi spune altă dată. Pentru a-mi face site-ul disponibil timp de 2 ani(achiziţionarea domeniului+găzduirea) am nevoie de 63€.

Aşa că încep o campanie de strângere de fonduri pentru asta.  Cine are un leu, sau chiar şi mai puţin, şi doreşte să mi-l doneze intraţi aici, la secţiunea "Send payment". Pentru a-mi transfera, oricât, e nevoie să introduceţi adresa mea de email: bogdan.b_hd[ăt]yahoo.com

Mulţam fain şi o săptămână faină să aveţi!