sâmbătă, 3 septembrie 2011

Despre mâncare sănătoasă

De aproximativ o săptămână am început să accesez tot mai multă informaţie despre mâncare în general şi mai ales despre mâncarea sănătoasă.

Am citit o grămadă de articole despre efectele nocive ale mâncării preparate termic, cum enzimele din legume se distrug la temperaturi de peste 40°C şi cum unele enzime din mâncare, la aceste temperaturi, devin chiar toxice pentru organismul nostru.


M-am uitat şi la cateva conferinţe întregi cu specialişti în domeniu; am văzut şi interviuri cu ei. Toate informaţiile la care am ajuns, şi care au ajuns la mine, mi  s-au părut foarte bune. Adică nu mi s-au părut lucruri aberante, chiar dacă eu spuneam "cea mai bună legumă-i carnea". Am citit cum defapt proteinele animale se absorb într-o proporţie infimă, faţă de cele vegetale(proaspete), că defapt calciul din lapte, brânză, etc. etc. nu se absoarbe şi nu se duce în oase(contrar credinţei noastre) ci că defapt calciul organic(din şi pentru) oase este sintetizat de corpul nostru din magneziu şi siliciu. Aşa că putem noi să băgăm la calciu în noi cât vrem, pt că probabil facem 
pietre/nisip la rinichi sau alte afecţiuni de genul....


Am ajuns să descopăr că suntem extrem de ignoranţi noi oamenii... Şi spun asta, nu pentru a jigni aiurea, ci din cauză că  am găsit zeci de plante comune, pe lângă care trecem zilnic, care consumate au efecte pozitive asupra săntăţii noastre şi despre care noi nu ştim nimic... De exemplu mesteacănul are extrem de multe utilizări: se folosesc, frunzele pt ceaiuri şi tratamente pt păr, seva sa sub formă de nu-ştiu-câte sucuri pentru diverse probleme de sănătate. 
Altă plantă comună cu multe întrebuinţări este păpădia. Aha, păpădia. Şi ce e şi mai uimitor la această plantă e faptul că se poate consuma în întregime... Da, cam asa mă uitam şi eu prima oara la ecran când am citit asta. Se pot consuma frunzele şi florile în salate, din rădăcină se pot face ceaiuri, etc. etc.


Pe lângă beneficiile alimentelor crude(raw) am mai aflat şi de aşa-numitele "super foods" care sunt polenul, goji berries - un fel de coarne de'ale noastre dar mai mici, de origine din China, care au foarte multe proteine, calciu, vitamine, etc. îţi dau energie and stuff[le-am încercat şi sunt bune şi ţin şi de foame, asa ca gustare între mese]- spirulina, chlorella dar şi fitoplanctonul şi algele marine - care sunt la mare căutare pentru propietăţile lor multiple.


Între timp am mai căutat informaţii despre algele marine şi am văzut că se vorbea despre alge Kelp. După asta mi-am adus aminte despre nişte produse care sunt făcute 100% din extract de alge marine brune(Norwegian Kelp). Produsele astea se numesc Divinita şi sunt aduse din Slovenia de la firma EKO GEA. Ştiu că pachetul de produse are efecte foarte bune în tratamentul psoriazisului dar şi a eczemelor pielii dar şi în tratarea diferitelor afecţiuni(dar pt detalii puteţi intra pe site: http://www.divinita.ro ). 
Chestia care mi s-a părut interesantă în privinţa acestor produse e faptul că se pot folosi şi independent unul de celălalt şi că poţi să beneficiezi de efectele algelor marine foarte uşor :) Capsulele se pot lua ca un supliment alimentar şi ca prevenţie împotriva bolilor şi pentru întărirea sistemului imunitar.


Dacă v-am trezit interesul măcar un pic, uitaţi-vă la filmul acesta: http://www.youtube.com/watch?v=0HuNnC3yYQ4&feature=share după care documentaţi-vă singuri mai departe.
Important e că mi-am dat seama de multe lucruri acum, după ce am ajuns la informaţiile astea, şi voi face pasul în direcţia corespunzătoare.


O zi faină şi sănătoasă să ai!

5 comentarii:

Bosko Hajsek spunea...

mersi Bogda ca ai inclus produsele nostre in articol.Si mai mult informatii se poate gaseste aic
http://blog.divinita.ro/

toate informatie in legatura cu divinita pentru orice stare sau boala

o zi buna,
Bostjan

3L spunea...

Hey! Nimic nu mai e sanatos... si ce se zice ca e, este cam scump, adica foarte scump pentru un om de rand. Daca vrei sa mananci sanatos muta-te la tara, mananca chestii proaspete si da la coasa! :D


Pace Pletos ;)

Bogdan spunea...

Clau, mersi pentru comentariu!

Sa stii ca si eu tot asa am zis prima data, dar dupa un research si cateva intrebari pe site-uri m-am convins ca nu e asa. Conteaza ce mananci: chestii autohtone vs. chestii exotice :)
Voi sta si la tara in viitor, fi sigura de asta!

Pace! :)

Claudia spunea...

Felicitari in primul rand pentru "trezirea" ta fata de felul in care mananci, si in al doilea rand felicitari pentru postarea asta care este la obiect si trezeste curiozitatea. Pe de alta parte, multumesc ca m-ai facut si pe mine sa imi doresc sa mananc (mai) sanatos si chiar sa incep sa fac asta, impreuna cu tine, si sa ne impartasim experientele unul altuia, sa ne facem pofta unul altuia(mai mult tu mie, cu clatite raw de pe care aproape se scurge crema prin ecran), si sa ne entuziasmam cat de satioasa poate fi o salata:)Cu siguranta tot mai multi oameni isi vor da seama ca "you are what you eat", si ca "food matters", asa cum zicea David Wolfe:)

Cheers!:*

Susana spunea...

foarte interesant articolul. La cat mai multe!! Ma bucur ca exista in aiesec oameni interesati de asemenea subiecte, foarte nice!!

Lucrurile mele naturale preferate sunt: uleiul de masline, tinctura de propolis, Coenzima Q10, mierea cu catina, semintele de in, musetelul si echinacea. :D

Si la multi ani, cu intarziere!