vineri, 10 iulie 2009

Doi se bat şi-al treilea câştigă

Azi m-am uitat cam toată ziua la TV. Printre altele m-am uitat şi la ştiri.
Cam pe la toate posturile TV am văzut aceeaşi ştire, cum că la Sâncrăieni(jud. Harghita) nişte unguri maghiari şi nişte ţigani rromi au început să nu mai aibă loc unii de alţii.
Oricum, cea mai tare replică a fost a prezentatoarei Realitatea TV şi anume "Mai mulţi maghiari au aruncat o sticlă incendiară în grajdiul unui rrom". Acum stau şi îmi imaginez cum vreo 5-6 unguri ţin de sticla aia şi numără pe graiul lor "Egy, kettõ, három" apoi buf cu sticla la ţigan în ogradă. Din ogradă iese bulibaşa urlând "Hauăleooo că-mi arde casaaaa!!" şi de aici începe măcelul din care românii căştigă :)

Dar staţi că nu e gata. Eu vorbeam serios că m-am uitat la ştiri :))
Se pare că localnicii din Sâncrăieni au o întreagă istorie. Prima răscoală din satul/comuna lor a fost prin 2004 când nişte români n-au mai suportat ciorile care şi-au făcut camping lângă mina dezafectată de la marginea oraşului. Nu i-a deranjat atât de mult campingul, cât obiceiurile şi tradiţiile ţigăneşti cum ar fi: furtul hainelor şi ale alimentelor, furtul de pe ogoare şi intratul ilegal pe terenurile oamenilor cu orătăniile lor. Atunci 4 ţigani au murit, vreo 4 cocioabe construite din ce au avut au ars şi au apărut procese. La aprox 2 ani sentinţa a fost ca cei vinovaţi să le refacă "locuinţele" ciorilor. Dar ciorile nu au fost mulţumite şi au ajuns pe la europule cum că nu ştiu ce drepturi le-au fost încălcate.....

A doua bătălie a fost în căştig pt români pt că ei n-au fost implicaţi :) Dar atunci au fost armate de câteva sute de oameni. (Ai de capu' meu =)) ) Atunci au fost doar răniţi, printre care şi un puliţai comunitar... ghinionu' lui că a fost prin zonă.

Parcă a mai fost o răfuială până la asta dar deja nu mai ştiu că eram pe jos de râs.

Asta ultima, de care vorbeam la începutul postului, defapt îşi are incipitul acum 2 zile. Unde credeţi? Normal că la cârciuma localităţii. Acolo, declară o animatoare barmaniţa, că un maghiar şi un rrom s-au luat la bătaie, fiecare folosind armele din dotare(fiecare cu scaunul lui). Dacă au avut scaun la cap nu ştiu, dar după prima repriză au schimbat armele. Fiecare au scos un cuţit şi unul din ei(ăla mai treaz probabil) a fost mai rapid şi l-a gâdilat pe celălalt la intestine. Azi, dupa 2 zile, s-a umflat orezu' în ei şi s-au apucat să se bată iar(familiile celor implicaţi).

No ce să mai zici după ce vezi ştiri dinastea? Pe mine mă apucă râsul când văd câtă prostie există la noi în ţară. Dar ce mi se pare şi mai tare e că se bat ungurii cu ţiganii :))
Cred că mă duc să le fac galerie =))


PS: Vă rog, nu începeţi cu replici de genu "da ce ai cu ungurii/ţiganii?" pt ca vă zic de acum: nu e treaba voastră. Am dreptul să gândesc ce şi cum vreau! O zi bună :)


Atenţie: Ceea ce am prezenztat mai sus sunt întâmplări reale. Sursa este Realitatea Tv. Diferenţa este modul de prezentare :)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cea mai tare jur :)) Nu te mira de prostia din tara noastra pt ca reusim de fiecare data sa " ne intrecem pe noi insine ":))Si sincer daca nu ar exista oameni de felul asta ne`am plictisi :D Acuma fiecare cu capra lui ...Te poop :*

Di spunea...

Bă, eu mă mut că văd că aştia-s pe bune. Aproposito, cum faci tu să tai cuvinţelele ofensatoare?

bogdan spunea...

Mi-e ruşine să-ţi spun =))
Păi intru pe un forum pe care am cont (motociclism.ro /softpedia.ro /etc) şi acolo intru la mesaje. Scriu cuvantul, îi pun opţiunea de "tăiat", îi dau previzualizare şi de acolo îl copiez şi voila! :"> =))

Di spunea...

Ha ha, mai bine ma trimiteai sa-mi iau o linie de pe Luna :))