duminică, 28 iunie 2009

Definiţia românului

*ediţia de colecţie

Bun... În următoarele rânduri vă voi descrie anumite comportamente specifice românilor. Fiţi foarte atenţi. Cu cât aveţi mai multe din următoarele "definiţii" cu atât sunteţi mai români ;)

În primul şi primul rând trebuie să vă f**ă grija altora. NEAPĂRAT! Acesta este cel mai important aspect. Trebuie în permanenţă să îţi urmăreşti vecinii şi absolut orice persoană din jurul tău. Să te întrebi în permanenţă "Oare de unde are atâţia bani?" "Oare maşina aia nouă, e furată?" etc. etc. Iar apoi să tragi concluzii "Fiu-so e plecat la furat" "Banii ăia sigur nu-s curaţi, face el/ea ceva dubios.... ştiu eu!" Trebuie să te intereseze absolut tot ce nu ar trebui să te intereseze, în mod normal, despre cei din jurul tău. Dar pe lângă asta trebuie să te consumi şi în permanenţă să îi invidiezi pe cei care sunt mai avuţi/fericiţi/etc decât tine.

Un alt aspect este minciuna. Ca un adevărat român ce eşti trebuie să minţi în permanenţă. Dar nu mincini nevinovate, pe care le spun şi neromânii. Minciuni la limita absurdului. Trebuie să exagerezi cât poţi de mult, când povesteşti ceva spre exemplu. Mai ales dacă persoana despre care povesteşti ceva nu este de faţă. Atunci spui absolut tot ce-ţi trece prin cap.(cum spuneam in primul aspect despre grija faţă de restul)

Ca român, trebuie să fi în pas cu moda din punct de vedere al acesoriilor. Aici mă refer la telefoane, ipod-uri şi alte căcaturi, de multe ori inutile. Trebuie să ai telefon cât se poate de scump, la fel, la limita absurdului de scump. Să aibă o tonă de aplicaţii şi progrămele. Oricum le are degeaba pt că nu ştii să foloseşti nici 5 din ele, dar are frate...

Trebuie acum să ieşi în oraş. Unde crezi? La cele mai scumpe şi la vedere terase, evident! Unde îţi etalezi acesoriile despre care vorbeam. Să vadă lumea că ai. Acolo consumi o cafea(cea mai ieftina, bine-nţeles) cel puţin 2 ore, că de a 2-a nu mai ai bani... Acolo te întâlneşti cu restul prietenilor tăi, toţi români.

La terasă nu mergi pe jos. Tu eşti român! Mergi cu o maşină, clar! Acea maşină trebuie să aiba cât mai mulţi cai, boxe cât mai gălăgioase şi geamuri/folii cât mai opace. Tu nu trebuie să vezi în trafic... Dacă eşti mai neromân, nu-i problemă, te descurci tu cumva. Cum? Păi îţi iei o maşină în limita bugetului, o înscrii cu pile şi şuste, că doar eşti român. Bun! Ai maşina, dar e slabă săraca... Nu-i bai. Te apuci tu cu încă 1-2 prieteni talentaţi, ca tine, să-ţi trăzneşti tunezi maşina. Evident că arată ca naiba, dar e mai specială. Acum trebuie să te faci auzit şi boxele de calculator nu fac faţă. Există soluţia! Iei burgiul de 12 şi te apuci să-ţi găureşti toba oricum ruginită. Fi sigur că toată lumea va întoarce capul după tine, şi îţi va "mulţumi" pentru că ai contribuit puţin la surzenia lor...

Românii trebuie să se descurce! Ca român trebuie să ai multe pile, să ai mulţi tovarăşi, fraţi şi prieteni. Şcoala, daca se poate, trebuie să fie inexistentă. Sau, cu cât ai mai puţine clase cu atât eşti mai român! Cei care cred că şcoala îi va ajuta în viaţă nu sunt români, iar românii au cuvinte specifice pentru ei, cum ar f: "fraier" "prost" "luzăr" "leşinat" etc

Românii adevăraţi trebuie să aiba şi bani de undeva. De unde altundeva dacă nu din învârteli sau de la părinţi. Pentru că, a fi un român 100% trebuie toată viaţa să fi un parazit pe spatele părinţilor. Părinţi pe care, dacă se poate, îi mai şi baţi. Doar la români ăsta e respectul! Părinţii românilor tot timpul vor fi în pragul disperării şi vor vorbi despre... copii lor cu lacrimi în ochi. Lacrimi de nervi şi disperare. Şi părinţii "fraierilor" tot cu lacrimi în ochi vorbesc întotdeauna despre copii lor, doar că lacrimile acelea sunt de fericire şi mândrie, pt că ai lor copii încearcă să ajungă cineva în viaţă.

Acum apare o ciudăţenie. Care să fie? Păi la un moment dat românii se vor lovi de probleme serioase şi vor apela la "fraierii" şi "luzării" pe care îi blamau tot timpul. Ce credeţi că se va întâmpla acum? Corect! "Fraierii" vor fi la fel de "fraieri"(în mintea românilor) şi îi vor ajuta. Pentru că aceşti "fraieri" mai au şi satisfacţie spirituală, sufletească, numiţi-o voi, nu doar financiară. Aceşti "fraieri" vor fi o mare parte din viaţă oameni simplii, care nu vor ieşi în evidenţă decăt prin capacităţile lor mentale. Dar aceştia vor fi fericiţi, şi cam de la jumatea vieţii vor începe să aibă şi satisfacţii materiale, de care vor ştii cum să se bucure.

Daca tu, cel care ai citit tot, te dovedeşti a fi român, te rog nu mai citi acest blog. Cu toate, ca nu cred eu că un român va avea răbdarea să citească aşa mult.

PS: Da! Eu nu sunt român! Din păcate trebuie să spun asta! De ce din păcate? Pt ca ne-am pierdut valorile si pt ca oricât de ciudat ar părea ceea ce am scris mai sus, e adevărat. Deja prin asta se identifica românii....

miercuri, 17 iunie 2009

Ce bine ca avem amintiri

Chiar ieri mă întreba cineva(Di) când voi mai scrie pe blog.
Uite că "minunea" s-a întâmplat acum, când am avut o revelaţie mulţumită amintirilor si netului(evident).
De ce mă bucur pentru că avem amintiri? De ce nu?!
Acum când am auzit melodia "The extasy of gold" mi-au dat lacrimile. M-au luat fiorii. Sunt în culmea fericirii. Retrăiesc momente de acum un an. Retrăiesc acele multe ore(6) state într-o ploaie torenţială. Retrăiesc urletele şi zbieretele. Retrăiesc zbenguiala şi cântarea. La ce mă refer?



La METALLICA!!!
Nu ştiu dacă am scris ceva pe blog după concert(nici nu ştiu dacă aveam atunci blog), dar cert e că scriu acum.
Scriu cu lacrimi în ochi şi cu fluturi în stomac. Vorbesc serios!
Scriu în timp ce acordurile(live) de anul trecut îmi mângâie timpanele.
Scriu în timp ce părul de pe mâini îmi este ridicat.
Doar când îmi aduc aminte prin câte am trecut. Câte emoţii aveam în timp ce aşteptam pe acel scaun albastru şi rece, de plastic, să înceapă concertul. Acel scaun din tribuna 2 sector E rândul 21 locul 42, care era plin de apă.
Parcă acum aud cum începe melodia lor de deschidere(extasy of gold). Încep să râd. Nu-mi vine să cred!! Bă! Sunt la MetallicA? Nu se poate!! Doamne!! Doamne-ţi mulţumesc. Sunt în delir. Urlu! Nu mai pot de fericire.
Timp de 2 ore sunt în transă. Cânt cât pot de tare. Dau din cap. Sar de-o dată cu publicul. Aplaud! Aclam! Râd! Cer bis...

Iar acum, după aproape un an, stau pe scaunul de la birou, care surpriză e tot albastru :)) şi-mi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri.
Mă bucur enorm că avem amintiri. Că mulţumită lor, amintirilor, îmi voi aminti toată viaţa acea minunată zi de iulie, 23 mai exact :)

Probabil m-am repetat foarte mult în această postare. Îmi voi cere scuze şi voi şi explica de ce. Probabil pare greu de crezut, dar în momentul ăsta sunt copleşit de sentimentele de atunci. Nu-mi pot ordona ideile şi gândurile pentru că vin toate de-o dată. Pentru că sunt la concert acum. Nu, nu sunt nebun. Doar retrăiesc :D
Mulţumesc pentru răbdarea acordată :)


În clipul ăsta sunt câteva secvenţe în care am impresia că mă aud "cântând" :D

duminică, 7 iunie 2009

Să vorbim despre paranormal

Eu unul cred că se întâmplă tot felul de chestii ciudate, inexplicabile. Cred că există spirite prinse rămase în lumea noastră. Şi nu, nu de genul Casper sau cine ştie ce entitate sub forma unui cearceaf alb care pluteşte :P Nu e vorba de fantome sau că mi-ar fi frică de fantome :P
Cred unele poveşti despre persoane care au intrat în contact cu astfel de entităţi. Evident că multe dintre aceste poveşti sunt baliverne şi poveşti de adormit copiii.
Dar în altă ordine de idei...
Gândeşte-te cum e să fi acasă cu mai mulţi prieteni şi la ora 2 noaptea să auziţi bătăi puternice în uşă. În prima instanţă opreşti muzica şi nu vrei să deschizi "E un vecin nebun care vă strică distracţia" Auzi din nou bătăi în uşă, la fel de puternice. Te hotărăşti să deschizi uşa după ce ţi-ai improvizat un mic "discurs". Cu noduri în gât deschizi... Surpriză: NU E NIMENI!
Imaginează-ţi scenariul ăsta... Amuzant, nu? :)
Eu l-am trăit. Sincer, când am deschis, m-am blocat. Am înmărmurit... Spre norocul meu era Sandy, pusă pe şotii :)) Continuarea a fost o serie de vreo 30 de secunde de înjurături, tensiunea mea crescută şi aprox 200 de bătăi/minut. Lumea a început să râdă. Eu m-am aşezat pe fotoliu şi încercam să mă calmez. Un uşor tremur m-a cuprins. Eu încă aveam imaginea uşii goale în minte... Mă calmez, dar tot sunt în stare de şoc... :)
Acum revenind la poveştile despre paranormal & stuff. Păi ce să zic? Credeţi-mă nebun sau râdeţi liniştiţi, eu tot cred că există chestii d'astea şi că se întâmplă multe lucruri greu de explicat.
Sfat: Nu vă apucaţi de prostii gen spiritism, ocultism, vrăji etc. Nici în glumă sau nici măcar nu încercaţi, doar ca să vedeţi cum e. Nu ştiţi cu ce vă jucaţi. Eu nu practic şi nu am practicat nici una din cele menţionate, dar sunt destul de documentat în privinţa asta încât să vă sfătuiesc să vă găsiţi alte preocupari :P
Uuu... acum chiar că sunt un ciudat, nu? :D