Retroactiv

[ Povestea asta am scris-o mai demult, pe carnețelul cu care umblu la mine :) ]

15 septembrie, dimineața... teoretic prima zi de școală :P
Din punct de vedere meteorologic e o zi aiurea.
Tu, pe o zi răcoroasă, cu ceață, te gândești că ar fi o idee bună să pleci la birou îmbrăcat doar cu o cămasă. Proastă idee!
Când ajungi în stația de tramvai crezi că ești norocos atunci când vezi că tramvaiul pe care îl aștepți tocmai vine. Din păcate, se retrage în depou, așa că mergi doar jumătate de traseu cu el. La jumătatea drumului realizezi de ce a fost o idee proastă să pleci doar îmbrăcat cu o cămasă...
Aștepți 15 minute următorul tramvai și ai timp să urmărești forfota dimineții.
Vezi oamenii grăbiți, înghesuiți și mai ales... blazați.
De ce nu se mai bucură lumea?
Unde se grăbesc toți?
De ce?
În fine... Te conformezi știind că mai ai de așteptat... Descoperi afișe pe care nu le-ai vedea în alte circumstanțe și vezi lucruri, parcă, noi.
Ce bine e când nu te grăbești.
Ce bine e să nu fi stresat.
Ce bine e să te regăsești.
Ce bine e să fi fericit!

Încearc-o și tu :)

O zi bună!

Si-o luăm de la capăt

Cu?
Cu încă un an, cu stat în cămin(cu fel de fel de oameni :P), cu faculta, cu toate cele.

Având în vedere că nu am mai scris de foarte mult timp aici nici măcar nu știu ce subiect să aleg...

Vă voi povesti o fază excepțională pe care am trăit-o ieri :))
Și anume, ajung eu cu Clau(alergând) în stația de tramvai Cluj pt a merge până în Maria. Până aici toate bune și frumoase. Pleacă tramvaiu' din stație, și dupa nici măcar un metru parcurs, se oprește în mijlocul intersecției :)) Inițial am crezut că a forțat roșul și că poate a avut mustrări de conștiință și s-a răzgândit în mijlocul străzii :) Continuarea vi-o imaginați și voi: claxoane, urlete, etc etc, dar cu siguranță mai puține decât în bucurești :D
Deja trecuse ceva vreme și oamenii din tramvai începuseră să devină agitați. Unii încep să coboare, să analizeze ei situația(ca orice român desăvârșit și atotștiutor....) Unii spun că a ieșit de pe șine, alții că s-au deconectat coranele, toți știau ce are :))
La un moment dat, 2 șoferi de fir se dau jos și o ajută pe doamna vatmaniță cu ceva și incepe tramvaiul să se miște. Acum vine faza criminală!!! Ce credeți că se gândesc românii noștrii deștepți, și de mult ieșiți la pensie? Să împingă tramvaiul!!! =)) Inițial am crezut că fac mișto... dar 4 dăștepți chiar s-au apucat să-l împingă :)) Evident că tramvaiul a pornit(fără ajutorul lor) și și-a continuat drumul. Doar că unul din ei a început să strige după tramvai să oprească.... :))
Ca o concluzie: niciodată nu te plictisești trăind in România! :))

O chestie drăguță care am pățit-o tot ieri, tot cu tramvaiul a fost înainte de asta. Mai exact, atunci când eu cu Clau alergam după el, o doamnă ne-a văzut pe geam și l-a ținut în stație, apăsând butonul de deschidere al ușilor. Mi s-a părut un gest foarte frumos. Și culmea, în stația următoare situația s-a repetat, doar că în locul meu și a lui Clau a fost o altă tanti, și mi s-a parut foarte ok sa-i țin și eu ușile :)

Sper ca anul acesta să fiu mai activ pe blog și sper să primesc mai mult feed-back din partea voastră :)

Toate cele bune!

Unde?

[paranteză]Sunt şocat şi în acelaşi timp dezamăgit de mine... :(
Observ că mi-am ignorat o grămadă de lucruri pe care adoram şi încă ador să le fac.... Mă întreb(trist), de ce? Care să fie motivul pentru care un om îşi neglijează propriile plăceri, micile aventuri care-l bucură, "nesemnificativele" reuşite care-l readuc cu picioarele pe pământ şi cu zâmbetul pe buze?
Să fie lipsa de timp? Să fie noile obiceiuri pe care şi le face? Să fie faptul că evoluează ontogenetic(creşte)/se maturizează?
Cum am ajuns eu să nu mai fi dat pe aici(blog) de 102 zile? Nu-mi vine să cred.... Am avut nevoie de 20 de minute(pe ceas) să-mi reactivez parola.... Nu e amuzant. Mi-am uitat parola de la blog... Pot să îmi găsesc scuze de genul "mi-am făcut multe conturi anul ăsta/ am fost ocupat" sau alte minciuni pe care nici eu nu le cred. Probabil acum un an nici nu-mi imaginam că-mi voi uita parola de la propriu-mi blog... Poate unii vă întrebaţi care-i marea tragedie? Dar cei care mă ştiţi mai bine vă daţi seama care-i tragedia....[paranteză]

Acum să revin la ideea de la care am vrut să pornesc această postare, şi anume unde a trecut un an? Parcă nici nu mi-am dat seama cum am terminat un an de facultate...
Ce am făcut? Ce am învăţat? Când am învăţat?
Parcă sesiunile, acum, nici n-au existat....
Acum dacă stau mai mult şi mă uit în urmă văd că am făcut ceva chestii :) Totuşi parcă în liceu făceam mai multe...
M-am distrat şi în anul ăsta, dar parcă mai puţin ca în trecut.... Totuşi n-am mai avut ieşiri... cu excepţia unui week-end la Cluj...
Mi-am făcut prieteni, prietenă, mi-am regăsit prieteni, ceea ce foarte bine. Am văzut concertul SYMPHOENIX, care a fost foarte reuşit.
Mă gândesc la ce va urma, şi la cât de rapid va trece şi anul următor....
Să fie de la faptul că în curând schimb prefixul? Îmbătrânesc? :))

O zi faină şi aveţi grijă de voi.