Reprezentarea fizică a Conştiinţei

Azi noapte, nu mai ştiu cum, am ajuns să mă gândesc la „Conştiinţă”.

Mă gândeam că aş vrea să o reprezint cumva, fizic, grafic. Să fac o lucrare, pt a-mi mai pune în valoare talentele mele artistice J Şi-am început să mă gândesc...

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost un bărbat; foarte discriminator, ştiu. Tocmai de aceea mi-am zis „Nu! Conştiinţa e mai mult, e dualitate.” Da, asta e. Şi m-am gândit că o pot reprezenta printr-un cuplu. Apoi mi-am dat seama că un cuplu nu ar fi prea potrivit pt că nu ar fi împreună. Bun...

După care mi-am adus aminte de androginitate şi mi-am spus că ar fi foarte potrivită şi frumoasă o reprezentare a conştiinţei printr-un cuplu bărbat-femeie lipiţi spate în spate, ca un tot. Ideea mi-a surâs. Dar m-am gândit că asta nu e destul. Conştiinţa e mai mult, nu e aşa limitată.

Atunci mi-am schimbat toată schiţa mentală şi m-am gândit la ceva mai simplu dar mai abstract. Un ochi atotvăzător. Am zis că un astfel de ochi ar fi mult mai potrivit pt a reprezenta conştiinţa. Dar după aceea mi-am dat seama că şi acest model e prea limitativ. Conştiinţa nu înseamnă doar a vedea. Ajunsesem într-un moment în care nu mai ştiam la ce să mă gândesc. Dar reprezentarea următoare a fost aproape de cea anterioară. Mi-am zis că un cerc e de ajuns. Reprezintă contopire, unitate, infinit. Am crezut că am găsit reprezentarea pe care o căutam.

După o vreme mi-am dat seama că un cerc nu poate fi o bună reprezentare pentru un concept atât de complex.

În momentul acela m-am gândit că o foaie goală, pt o minte ca a mea, ar fi cea mai bună reprezentare pentru conştiinţă. Conştiinţa e în tot, aşa m-am gândit. Şi cred asta cu tărie. Tocmai de aceea mi-am dat seama că şi o lucrare, cu o foaie albă, agăţată pe un perete nu ar fi destul. Conştiinţa nu s-ar limita la marginile acelei foi, ci ar fi mai departe. Conştiinţa ar fi şi în sfoara care ţine foaia. În cuiul de care e agăţată lucrarea. În zidul clădirii în care e bătut cuiul. În clădirea din care face parte zidul. În Pământ, pe care e construită clădirea. Ca în final Conştiinţa să fie în întreg Universul.

Poate am gândit prea mult, dar mie mi-a prins foarte bine această reflecţie. M-a făcut să mă gândesc mai profund la viaţă şi la modul cum suntem toţi interconectaţi. Cum toţi suntem unul, un întreg.

Îţi mulţumesc că ai avut răbdarea să citeşti până aici J

O zi frumoasă îţi doresc!

Sunt în România!?

Astăzi, 11.04.2011, am fost şocat de reacţia unui tip...

Ca să încep cu începutul şi să umplu spaţiul virtual d'aici vă voi spune că după ce m-am întors de la Herculane(revin cu detalii în alt post :P) cu datorie de 20RON şi 3RON în portofel, i-am sunat pe ai mei să le cer bani. Cred că a fost prima oară când am sunat-o pe mama şi i-am zis "Mamă trimite-mi bani că nu mai am nici măcar de pâine"
Spunându-i chestia asta credeam că va conştientiza că nu-i de glumă şi că-mi trimite. M-am înşelat :))

Pe la ora 7jumate-8 seara, când mă duceam spre un supermarket, împreună cu Clau, am trecut pe la bancomat să-mi scot banii pe care ştiam că mi i-a trimis mama, pt a-mi lua ceva de mâncare. Ajuns la bancomatul respectiv, descopăr că soldul cardului meu era 3RON......
În momentul ăla mi-a picat faţa şi în faţa ochilor am început să văd în nuanţe întunecate...

Am încercat să-mi stăpânesc instinctele agresive înainte de a o suna pe mama. Ţin să precizez că n-am prea reuşit şi evident că am început să mă cert cu ea pentru că nu mi-a trimis bani şi că nu am ce mânca, etc, etc. Îi spuneam că nu îmi vine să cred că nu mi-a trimis bani şi alte reproşuri de genul, care nu erau pe un ton amiabil...... nu sunt mândru de asta dar speram că voi avea ce să mănânc în seara asta.

În timpul acesta pe lângă noi trecuse un tip care avea treabă la bancomat. Evident că nu l-am luat în seamă, eu fiind prins în discuţia cu mama.
După ce termin de 'vorbit' cu mama, mă gândeam de unde aş putea împrumuta bani şi dau să plec din loc.
În momentul ăla acel tip care trecuse pe lângă mine mă opreşte şi-mi zice, în timp ce umbla în buzunarul de la pantaloni: "Ştii că nu-i frumos să vorbeşti aşa cu mama ta"[în momentul ăsta el deja scosese 100RON din protofelul lui şi mi pune în mână] "Uite, îţi împrumut banii ăştia pt că şi eu am fost în situaţia ta şi ştiu cum e, dar să nu te mai cerţi aşa cu părinţii tăi"
Eu în momentul ăla m-am blocat, după care îi zic "Ăăă... păi... stai... nu, mersi, lasă!" El deja se îndepărta de mine şi zice "Lasă că ne mai vedem noi, dar să nu mai vorbeşti asa cu ei!"

Jur că eu şi Clau am fost blocaţi vreo 15 minute şi nu ne venea să credem. Dupa câteva minute am sunat-o pe mama şi mi-am cerut scuze spunându-i că nu mai am nevoie de bani şi de ce. Evident că nu m-a crezut, dar după ce i-am tot explicat a acceptat ideea.

Singura chestie care o ştiu despre tipul acesta e cum era îmbrăcat şi numarul Mercedes-ului 4x4 în care s-a urcat.

Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat asta... Parcă nu-i România.
Când am văzut că scoate protofelul mă aşteptam să-mi dea eventual 10RON sau ceva de genul, nu 100!!! :O

Acum am procese de conştiinţă şi mă simt vinovat faţă de ce am făcut şi cum am vorbit cu mama... Clar mă va ajuta mult în evoluţia mea personală acest eveniment şi mă bucur că l-am trăit. Mi-a aprins câteva beculeţe şi e bine :)

În orice caz, Doamne ajută!
Şi la cât mai multe persoane de genul. Nu care să-mi dea bani, ci binevoitoare şi săritoare. Mă bucur foarte mult să văd ca în jurul meu[microuniversul meu] există aşa ceva.

Zile luminate!