Sunt în România!?

Astăzi, 11.04.2011, am fost şocat de reacţia unui tip...

Ca să încep cu începutul şi să umplu spaţiul virtual d'aici vă voi spune că după ce m-am întors de la Herculane(revin cu detalii în alt post :P) cu datorie de 20RON şi 3RON în portofel, i-am sunat pe ai mei să le cer bani. Cred că a fost prima oară când am sunat-o pe mama şi i-am zis "Mamă trimite-mi bani că nu mai am nici măcar de pâine"
Spunându-i chestia asta credeam că va conştientiza că nu-i de glumă şi că-mi trimite. M-am înşelat :))

Pe la ora 7jumate-8 seara, când mă duceam spre un supermarket, împreună cu Clau, am trecut pe la bancomat să-mi scot banii pe care ştiam că mi i-a trimis mama, pt a-mi lua ceva de mâncare. Ajuns la bancomatul respectiv, descopăr că soldul cardului meu era 3RON......
În momentul ăla mi-a picat faţa şi în faţa ochilor am început să văd în nuanţe întunecate...

Am încercat să-mi stăpânesc instinctele agresive înainte de a o suna pe mama. Ţin să precizez că n-am prea reuşit şi evident că am început să mă cert cu ea pentru că nu mi-a trimis bani şi că nu am ce mânca, etc, etc. Îi spuneam că nu îmi vine să cred că nu mi-a trimis bani şi alte reproşuri de genul, care nu erau pe un ton amiabil...... nu sunt mândru de asta dar speram că voi avea ce să mănânc în seara asta.

În timpul acesta pe lângă noi trecuse un tip care avea treabă la bancomat. Evident că nu l-am luat în seamă, eu fiind prins în discuţia cu mama.
După ce termin de 'vorbit' cu mama, mă gândeam de unde aş putea împrumuta bani şi dau să plec din loc.
În momentul ăla acel tip care trecuse pe lângă mine mă opreşte şi-mi zice, în timp ce umbla în buzunarul de la pantaloni: "Ştii că nu-i frumos să vorbeşti aşa cu mama ta"[în momentul ăsta el deja scosese 100RON din protofelul lui şi mi pune în mână] "Uite, îţi împrumut banii ăştia pt că şi eu am fost în situaţia ta şi ştiu cum e, dar să nu te mai cerţi aşa cu părinţii tăi"
Eu în momentul ăla m-am blocat, după care îi zic "Ăăă... păi... stai... nu, mersi, lasă!" El deja se îndepărta de mine şi zice "Lasă că ne mai vedem noi, dar să nu mai vorbeşti asa cu ei!"

Jur că eu şi Clau am fost blocaţi vreo 15 minute şi nu ne venea să credem. Dupa câteva minute am sunat-o pe mama şi mi-am cerut scuze spunându-i că nu mai am nevoie de bani şi de ce. Evident că nu m-a crezut, dar după ce i-am tot explicat a acceptat ideea.

Singura chestie care o ştiu despre tipul acesta e cum era îmbrăcat şi numarul Mercedes-ului 4x4 în care s-a urcat.

Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat asta... Parcă nu-i România.
Când am văzut că scoate protofelul mă aşteptam să-mi dea eventual 10RON sau ceva de genul, nu 100!!! :O

Acum am procese de conştiinţă şi mă simt vinovat faţă de ce am făcut şi cum am vorbit cu mama... Clar mă va ajuta mult în evoluţia mea personală acest eveniment şi mă bucur că l-am trăit. Mi-a aprins câteva beculeţe şi e bine :)

În orice caz, Doamne ajută!
Şi la cât mai multe persoane de genul. Nu care să-mi dea bani, ci binevoitoare şi săritoare. Mă bucur foarte mult să văd ca în jurul meu[microuniversul meu] există aşa ceva.

Zile luminate!

S-a dus...

Din păcate am ajuns să scriu şi acest post... În urmă cu 2 zile am realizat că s-a dus... liceul s-a dus... După ce am dat ultima teză la limba şi literatura română(la care n-am prea scris) mi-am dat seama că e gata! Mai am 2 teze şi gata. Nu voi mai auzi cuvântul "teză"... Liceul s-a terminat... Acest mare capitol din viaţa mea s-a încheiat.
Oficial mai este aprox o lună de liceu, neoficial am terminat liceul de acum 2 luni. Dar totuşi, e gata! De când mi-am dat seama că s-a terminat m-a cuprins o stare de melancolie, o stare ciudată. Încep să vorbesc despre liceu precum un om de 40 de ani. Vorbesc, parcă, despre amintiri de mult uitate.
Numai când spun "liceul", un mic zâmbet îmi apare în colţul gurii. În liceu am trăit cele mai multe experienţe. În perioada liceului am învăţat cele mai multe lecţii, de viaţă.
Îmi pare rău că liceul, respectiv clasa, nu a fost pe măsura aşteptarilor mele, dar bine că n-a fost mai rău. Mi-ar fi plăcut să fim mult mai uniţi, să organizăm ieşiri şi fel de fel de petreceri, să fim o gaşcă... Asta e! N-a fost chiar aşa, dar a fost ok :)
Îmi dau seama că voi spune adio trezitului la ora 7:55. Adio sandwitch-ului, făcut de mama, care mă aşteaptă pe masă, lângă o cană de cafea. Adio mersului pe jos 40 de minute. Adio urcatului acelor scări blestemate şi blamate, de toată lumea, în fiecare dimineaţă. Adio ore de info în care stai pe mess, sau în care stai cu înca 3 colegi şi te uiţi timp de 2 ore la un monitor să vezi cum se schimba niste cifre(chiar am făcut asta!). Adio mişsto-urile de la ora de franceză, şi adio enervatul profei cu telefoanele care guiţă. Adio enervatul dirigintelui care trănteşte cu catalogul şi rămâne fără replică. Adio orele cretine de mate care abia trec, în care nu mai ai subiecte de discutie la şi 20; ore în care ajungi să te dai cu capul de perete/bancă(la propriu) doar ca să treacă ora, şi culmea NU TRECEA!!! Adio chilueala "în masă" şi replica enervantă a lu' Laurenţiu "Hai bă, mai stăm?" Adio orele de religie... oooda, orele de religie :)) interesante ore... să zicem.
Peste puţină vreme "orele" se vor numi "cursuri şi lucrare practică", tezele vor fi ceva uitate, dar vor fi "colocvii" "sesiuni" "practică de vară"... şi altele pe care le voi învăţa după ce intru la facultate.
Mă voi trezi singur şi-mi voi face singur şi sandwitch-ul, şi cafeaua. Voi merge jumătate de oră, dar probabil cu autobuzul. Toată "lumea mea" se va schimba radical. Pe cât de mult aştept să plec din oraşul ăsta şi să cunosc colegii, profesorii, facultatea, etc, pe atât de mult îmi pare rău că liceul s-a terminat. Chit că nu a fost aşa palpitant ca la alţii, dar liceul contează mult în formarea noastră. Nu neapărat liceul ca instituţie, dar perioada liceului...
Din păcate trebuie să spun:
Adio "Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele -"

Parcă acum am ajuns să-l înţeleg pe Bacovia. Cel puţin poezia asta nu mi se pare aşa deprimantă, morbidă, etc. Acum parcă văd un alt substrat al poeziei. Acum o văd ca o poezie plină de emoţie si foarte profundă. Parcă înţeleg ce vroia el să spună în poezia asta... Se pare că am ajuns să văd cu alţi ochi