Libertatea-i scumpă

Desigur că nu mă refer la ziarul 'Libertatea' ori la prețul unei eliberări pe cauțiune.

Mă refer la liberteatea mea. Adică la acel privilegiu de a putea să mă plimb liber când vreau și unde vreau.
Chiar dacă eu călătoresc fără bani de prin Martie 2013, lucrul acesta costă ceva.

Costul este responsabilitatea. Este puterea de a face ceea ce-ți place, chiar dacă îți e mai greu un pic decât altora. Este a avea determinarea să lupți pentru visul tău.
Este abilitatea de a găsi soluții.

Ei despre asta vreau să vorbesc un pic mai pe larg. Despre soluții.
Vreau mai ales să vă povestesc aventura pe care o am de mai bine de o săptămână.

De curând m-am decis să-mi găsesc un mic job online.
Pentru că deocamdată staționez în Timișoara, facturile vin. Nimic nou sub Soare.
Nu m-am gândit la un job de birou sau ceva asemănător, tocmai pentru a nu mă ține legat de un anume loc. Știam că sunt sute de variante de a lucra pe net și-am zis 'Ce poate să fie atât de greu?'

Hahahah!

Ok, am fost naiv. Se mai întâmplă și d'astea.

Am răscolit eu netul și-am dat de tot felul de site-uri și recomandări. Chiar și prieteni buni(mersi Emma!) mi-au spus anumite site-uri unde se găsesc colecții de astfel de joburi. Și tot așa!
Eram chiar foarte optimist și gata de lucru.

Asta pînă ce-am început să-mi fac conturi peste conturi.... Teste peste teste.... Și tot așa.

Am făcut asta. Am completat formulare cu aceleași date despre mine, bla, bla, bla.
Și-apoi am descoperit că..... nu erau joburi de făcut.
Sau, mai tare, era nevoie să ai un anumit 'level'. Problema era că nu puteai să ajungi la 'level 1' pentru că nu erau taskuri care să te aducă acolo.
 M-ați înțeles deja...

Am căutat și pe site-uri de freelancing, dar nici acolo nu-i prea roz.
Mii și mii de utilizatori, sute și mii de taskuri și 0 răspunsuri la aplicările mele :)

V-aș pune aici lista de site-uri(pt că încă le am la bookmarks - da sunt ultraoptimist) unde am conturi, dar nu vreau să vă fac să vă pierdeți timpul.
În schimb promit că atunci când voi avea 'microjobs', 'microtasks' sau 'ceva-de-lucru' de acasă o să vă anunț, cu link cu tot!

Să nu aveți impresia că-mi plâng de milă sau ceva. Doar vreau să vă împărtășesc experiența mea cu 'lucrul de acasă' și cu aceste site-uri care pretind câștiguri medii de 150$.

Vreau să nu vă entuziasmați prea tare și să nu vă faceți iluzii.
Vă îndemn totuși să încercați dacă aveți o intuiție să faceți asta, dar cu precauție.

Eu mi-am readus aminte ce-mi place să fac și ce știu eu cel mai bine să fac așa că în curând voi relua activitatea mea de călătorit și împărtășit experiențele mele cu voi.
Curând voi cutreiera iarăși prin țară pentru a vă spune cum puteți călători fără bani, cu sau fără job online, cu sau fără a vă da demisia de la jobul vostru, pe perioadă limitată ori ba.

Între timp eu voi continua să căut joburi remote, dar cu niște așteptări mai realiste, și-n rest mă voi pregăti pentru întâlnirile cu voi.

Ne vedem în curând! :)

Paradoxul de a fi om

Cât de interesant mi se pare felul nostru de a fi. Avem un fel atât de paradoxal de a ne purta... E incredibil… Mai ales în relaţii. Sau atunci când vrem să începem o relaţie. 

 Ce e culmea este faptul că ne dorim pe cineva lângă noi care să ne placă/iubească pentru ceea ce suntem. Pentru naturaleţea noastră. Pentru prostiile noastre. Pentru greşelile noastre. Pentru ceea ce suntem cu adevărat. Toţi ne dorim relaţii în care să fim liberi. Să fim noi. Să nu ne cenzurăm deloc. Sunt sigur că şi tu vrei asta, dacă nu ai găsit déjà. 

Partea amuzantă şi interesantă referitoare la noi acum urmează. Cred că 80-90% din cei care vor să înceapă o relaţie şi merg la prima întâlnire cu potenţialul partener, din păcate nu fac asta. Să explic mai pe larg. Din câte am observant eu, aproape toţi, de fiecare dată când vrem să începem o relaţie şi ne întâlnim cu cineva, nu suntem chiar noi. Ne măsurăm de 10 ori cuvintele înainte de a spune ceva. Suntem foarte atenţi să prindem o fază în care putem face un compliment, mai mult sau mai puţin forţat. Încercăm să impresionăm pe cel de lângă noi. Căutăm să ne punem într-o lumină mai bună. Suntem falşi! Ce să o mai lungim? Ăsta-i adevărul, din păcate. Atunci când mergem la o întâlnire, ne punem o mască. Iar acea mască ne defineşte într-o măsură mai mare sau mai mică.

Este tare interesant cum ne plângem că nu avem relaţia cea mai bună. Că suntem nefericiţi în relaţia în care ne aflăm. Că “merge” doar o lună-două. Că “după o vreme s-a schimbat ceva”. Şi câte şi mai câte. Dar nu vedem că de fapt doar noi suntem cei de vină. Uităm că de fapt din cauza noastră nu mai merge. Uităm că de fapt noi am fost cei falşi, de la bun început. Că de fapt cine s-a îndrăgostit de noi, s-a îndrăgostit de un rol, de o mască, dar nu de noi… 

Afirmăm sus şi tare că vrem una, alta. Că ne dorim ca următorul/următarea să fie într-un fel sau altul. Dar nu stăm, măcar un minut, să ne uităm la noi şi să ne spunem cum vrem să fim noi. Nu ne impunem anumite limite, anumite obiective care ţin de noi. Ne uităm în exterior, repetăm acelaşi ciclu, după care începem să ne plângem de milă şi să-l blamăm pe celălalt.

Personal, cred că odată ce stai de vorbă cu tine şi îţi stabileşti anumite “obiective”, anumite dorinţe, odată ce îţi impui cum vrei să fii, şi te ţii de lucrul acesta, atunci toate vor merge mai bine. Dacă te vei opri din “impresionat”, din “combinat” şi din toate lucrurile astea superficiale, vei găsi acea persoană care să te placă pe TINE, acel “tu” natural. Acel “tu” care eşti cu prietenii, cu familia, cu toată lumea.

Pe de altă parte cred că e şi un pic greu să fii aşa. Defapt nu greu! Dar trebuie să ai curaj. Trebuie să ai încredere. Să închizi ochii strâns şi să te arunci… Să îţi dai drumul. Să te laşi să fii liber şi să te bucuri de tot, fără a te mai cenzura atunci când nu e nevoie.

Sper să reuşeşti asta şi sper să fii fericit!