Se pare că în ultima vreme sunt tot mai flower-power şi tot mai focusat pe interacţiunea dintre oameni, pe relaţii, comportamente, pe social.
Mai nou am un filtru prin care văd şi observ tot felul de comportamente fie la mine, fie la cei din jur, care mă pun pe gânduri şi mă fac să-mi pun întrebări.
Aşa am ajuns astăzi să-mi pun întrebarea "De ce ne alienăm?" chiar în momentul în care făceam un lucru pe care nici nu-l mai băgam în seamă. Un lucru atât de banal încât nici nu-l mai consideram ceva nefiresc. Acest lucru este ascultatul de muzică/radio în timp ce merg pe stradă. Fac chestia asta zilnic. Am o rutină devenită deja instinct: înainte de a ieşi din casă îmi pun căştile în urechi şi dau drumul la radio sau la muzică, până ce ajung la lucru, şi uneori şi chiar şi când mă întorc sau merg altundeva. Nu ştiu de ce, dar până astăzi nu m-am întrebat de ce fac asta. Am văzut că mulţi facem asta. Nu e ca şi cum aş fi singurul. Mă gândesc că acest comportament e pentru a ne refugia, pentru a scăpa de ceva, pentru a ne linişti, pentru, pentru, pentru... Eu consider că de fapt ceea ce facem noi este o alienare, o fugă şi o distanţare faţă de celălat, intenţionată. În acelaşi timp, cred că e şi o fugă de noi, de esenţa noastră interioară, de temerile şi de fricile noastre. Cred că de fapt când ascultăm muzică ne stimulăm creierul şi astfel energia pe care am putea-o investi în a ne analiza şi a ne privi în suflet, o redirecţionăm spre a asculta, simţi şi chiar cânta muzica ascultată. Mi se pare păcat că nu avem curajul să mergem singuri pe stradă, doar cu noi, fără stimuli şi refugii artificiale. Mi-ar place să avem puterea de a ne vedea într-o oglindă obiectivă şi personală şi să începem schimbarea. În acelaşi timp, chiar dacă ştiu că e un gând (poate prea) optimist, aşa mult mi-ar place să nu mai existe aşa mare distanţă între noi, să nu ne mai ocolim precum am fi în cine-ştie-ce competiţie unii cu alţii, ca şi cum am fi duşmani...
Probabil ne e destul de teamă sau încă nu suntem pregătiţi ori împăcaţi cu ceea ce refulăm în adâncurile noastre. Fiecare ştie ce are în el, dar din păcate societatea în care trăim ne-a educat în aşa fel încât să ţinem în noi cât mai multe din gândurile, sentimentele şi emoţiile "ciudate" şi care nu sunt conforme cu "ce e bine" încât ajungem să ne ascundem de noi, poate doar ca să fim plăcuţi de ceilalţi sau poate că am ajuns să credem că aşa ne e mai bine.
Sper ca fiecare din noi să ajungem cât mai repede să avem puterea de a ne privi în interiorul nostru şi să acceptăm şi îmbrăţişăm tot ce este acolo şi să începem schimbarea.
O zi liniştită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu